Valul de frig care s-a așternut în ultimele zile peste județul Bacău a mai făcut două victime. Cum era de așteptat, ca în fiecare an, gerul a lovit în oamenii fără căpătîi și în cei cu viciul beției. Duminică dimineața, polițiștii de la Secția 2 au fost sesizați despre faptul că sub scara interioară a blocului 1 de pe strada Ana Ipătescu din municipiul Bacău se află cadavrul unui bărbat. Bărbatul a fost identificat ca fiind Ștefan Luca, de 51 de ani, cunoscut ca un boschetar care își ducea traiul prin zonă. Tot duminică, cadavrul unui alt bărbat a fost găsit căzut lîngă o claie de fîn din satul Itești. El a fost identificat ca fiind Ion Vișan, de 55 de ani, mare amator de băuturi spirtoase. Ieri, la necropsie, medicii legiști au stabilit că ambii bărbați au murit înghețați. (Fl. C.)
Doi oameni au murit înghețați
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.