Aflată mai tot timpul în aceste zile pe drumuri și ocupată pînă peste cap cu problemele de la serviciu, cunoscuta atletă Doina Melinte nu prea are timp să se gîndească la sărbătorile de iarnă. Pînă de Crăciun mai sînt cîteva zile bune, așa că deraticatul prin casă, ornarea camerelor cu crengi de brad și ghirlande, și pregătirea preparatelor tradiționale mai pot fi amînate cu vreo săptămînă, cel puțin. Asta nu înseamnă, însă, că în casa actualului director al Direcției de Sport a județului Bacău nu există cineva care numără zilele rămase pînă la venirea Moșului. Este vorba de mezina casei, Daiana Dorina, care va împlini anul viitor 11 ani.
„La vîrsta sa nu mai poate fi păcălită chiar așa de ușor. Vede pe la televizor ce se întîmplă prin SUA, cum sînt pregătiți acolo Moș Crăciunii de profesie și ce febră a cumpărăturilor îi cuprinde pe localnici încă dinainte chiar de a intra în luna decembrie. După ce a văzut acum toate aceste lucruri, nu pot veni eu să îi spun că Moșul nu îi va aduce daruri, dacă nu e cuminte”, ne mărturisește Doina Melinte.
Chiar dacă nu se mai așteaptă să îi coboare moșul pe hornul casei și să îi lase la poalele bradului un sac plin ochi cu jucării, micuța Daiana ține neapărat să se pregătească de sărbători așa cum se cuvine, iar atunci cînd se va duce împreună cu prietenii la colindat să știe și cu ochii închiși ceea ce trebuie să spună. Dacă nu își găsește colindele pe care le are de spus prin cărțile de la școală, prima pe care o trage de mînecă să o întrebe cîte ceva este mama. Profesor într-ale colindatului îi este nimeni altcineva decît Doina Melinte, care ține mult ca fiica sa să nu uite colindele pe care și ea le-a învățat în copilărie de la părinți. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.