Dor de șantiere

Eugen VERMAN

M-a oprit un om. Nu prea înalt, destul de solid, cu părul alb – semn al unei vîrste ceva mai înaintate. M-a privit zîmbind. Un zîmbet plăcut, prietenos. „Am văzut că mai scrieți la ziar… Scrieți de-o viață… Știți, cu mulți ani în urmă ați scris și despre mine. Păstrez și acum ziarele acelea. Ați scris de mai multe ori despre mine…” Sigur, m-am bucurat mult. Numai că am fost puțin încurcat. Nu știam de unde „să-l iau” pe omul acela. Dar încurcătura mi-a fost spulberată, imediat, tot de el. „Păi eu sînt maistrul Preoteasa Constantin, am lucrat toată viața în construcții. Veneați des, mai ales cînd eram la Șantierul 1 și la Șantierul 5, de lucrări speciale. Am lucrat și cu maistrul principal Tomegea, mi-a fost director și Mihai Armașu, domnule, ce om deosebit, păcat că s-a dus atît de repede…”. Și așa, mi-am amintit de Constantin Preoteasa. Da, prin anii aceia se construia foarte mult, era nevoie – ca și acum – de constructori. El, din Vîlcea, a plecat și a făcut școala profesională de construcții din București, s-a calificat în meseriile de mozaicar-faianțar, iar în ’61, cînd a terminat școala, a fost repartizat la Bacău, în Moldova. „He, he, eram un copil, aveam doar 17 ani, dar și toată viața în față, așa că părinții n-au mai zis nimic, am plecat din cuib ca un pui de vultur, așa am plecat, și mi-am făcut viața aici, în Bacău…”. Da, peste 45 de ani pe șantiere. O viață de om. Și pe unde nu și-a lăsat el „semnătura!” A început cu spitalul de pediatrie din Bacău, a trecut la zeci și zeci de blocuri de locuințe, a devenit maistru după ce a urmat școala de specialitate, a „extins” fostul liceu Bacovia, a lucrat la ridicarea complexului balnear din Slănic și lista asta cu obiective construite e tare lungă. Ba, mai mult, după revoluție, la Conimpuls fiind, a muncit în străinătate, la Moscova, Turkmenistan etc. „Așa au trecut anii – gîndește, cu glas tare, nostalgic, maistrul Preoteasa, vîlcean la origine, dar convertit pentru aproape toată viața ca băcăuan -. Din 15 octombrie ’97 sînt pensionar. Dar am dat meseria de constructor lui Vasile, feciorul meu, care e tîmplar. Vedeți, meseria n-a plecat din familie…”. Ne-am despărțit cu o strîngere de mînă. Și cu urarea de sănătate și, de-o fi întîmplarea, să ne mai vedem.l liceu Bacovia, a lucrat la ridicarea complexului balnear din Slănic și lista asta cu obie

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!