Inspectoratul Teritorial de Stat pentru Persoanele cu Handicap (ISTPH) din Bacău a primit o adresă din partea Ministerului Sănătății și Familiei prin care se solicită ca pînă la 20 decembrie să fie verificate toate dosarele persoanelor cu handicap din județ. „Este a doua acțiune de acest fel la nici mai puțin de o lună. De data aceasta dosarele vor fi verificate de către o comisie venită de la Piatra Neamț. Acțiunea vizează verificarea celor peste 11.000 de certificate și modul de încadrare în grade a persoanelor cu handicap. Este o acțiune mixtă cu Direcția de Sănătate Publică, pe care o desfășurăm cu ajutorul unei comisii formate din șase medici specialiști. Comisia nostră se va deplasa la Neamț, unde va face verificările dosarelor de acolo”, ne-a declarat Rodica Pădureanu, inspector șef la ISTPH Bacău. Evaluarea dosarelor se face între 20 noiembrie și 20 decembrie, iar pe 2 și 10 decembrie datele parțiale trebuiesc trimise la București. Centralizarea finală se va face pe 23 decembrie. Prin aceste verificări se urmărește corectitudinea încadrării în grade de handicap în funcție de documentația medicală și starea de sănătate a persoanei, modul în care asistenții personali își îndeplinesc obligațiile, dacă persoana cu handicap de grad I a fost dată în mod corect în grija unui însoțitor personal sau nu. „Dosarele care prezintă inadvertențe în ceea ce privește încadrarea vor face obiectul verificărilor la domiciliu, unde se va pune un mare accent și pe rolul medicului de familie”, a mai precizat inspectorul Pădureanu. (C.T.)
Dosarele persoanelor cu handicap vor fi luate la puricat de o comisie de experți din Neamț
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.