Angajații de la Spitalul Județean așteaptă de mai bine de o lună să le fie montate două aparate de analize pentru laborator. „Am primit de la Ministerul Sănătății două aparate pentru laboratorul de analize pe care nu am reușit nici acum să le montăm. Acestea trebuie instalate de o firmă din București și nici pînă acum nu au venit să le monteze. I-am contactat, le-am trimis adrese, dar spun că au multe aparate de instalat la nivel național și să așteptăm pînă ne vine rîndul”, ne-a declarat medicul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean. Cele două aparate costă în jur de 200.000 de euro, iar ele dau rezultatele în afecțiuni hepatice sau ale sîngelui. „Noi avem laboratorul dotat cu astfel de aparate, dar de generație mai veche, așa că amînarea nu ne afectează în nici un fel activitatea”, a precizat directorul Roșu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns