Debutul săptămînii viitoare înseamnă, din punct de vedere al absolvenților de liceu, începutul examenului de bacalaureat. Amintim că sînt așteptați în bănci peste 5.100 de candidați, care vor fi împărțiți în 18 centre de examen, două dintre acestea, cel de la Grupul Școlar „N. V. Karpen” și Grupul Școlar „Grigore Antipa”, avînd și cîte o subcomisie externă la Grupul Școlar „Ion Borcea” Buhuși, respectiv Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță” Podu Turcului. Doi dintre candidați vor susține, însă, „maturitatea” în condiții ceva mai speciale. Astfel, Ionel Nedelcu, elev la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, va da bac-ul în spital, în timp ce Laurențiu Lăcătușu, de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, a solicitat prelungirea timpului de examen, atît la probelel orale, cît și la cele scrise, cu o oră. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns