Aerostar Bacău va avea o pauză de două săptămîni, după ce conducerea FRF a fost de acord cu amînarea următoarelor două partide din campionat ale „aviatorilor” băcăuani. Aceștia ar fi trebuit să joace pe 21 octombrie, în etapa a VIII-a, cu CFR Pașcani pe teren propriu și, în etapa a IX-a programată pentru 28 octombrie, să se deplaseze la Tg. Neamț pentru meciul cu Flacăra Brusturi. Convocarea la lotul național de juniori – 18 ani a portarului Costel Pantelimon și a mijlocașului Sebastian Ghinga i-a determinat însă, pe oficialii formației băcăuane să solicite amînarea celor două partide. Drept urmare, Aerostar va juca cu CFR Pașcani pe 8 noiembrie, în timp ce jocul cu Flacăra Brusturi se va derula pe 22 noiembrie. „Ambii jucători sînt juniori și absența acestora ne-ar fi pus în mare dificultate dacă FRF nu ar fi fost de acord cu amînarea meciurilor. Ce-i drept, noi am fi dorit să jucăm cu CFR Pașcani pe 8 noiembrie și cu Flacăra Brusturi pe 2 decembrie, imediat cu ultima etapă a turului, care se va încheia pe 25 noiembrie. Așa, va trebuie să facem față, de două ori, unei serii de trei meciuri într-o săptămînă, dar sper să o scoatem la capăt”, ne-a declarat antrenorul Aerostar-ului, Costel Cîmpeanu. Dincolo de programarea extrem de „strînsă” de care vor avea parte „aviatorii” în luna noiembrie, aceștia vor putea să-și să-i recupereze în liniște pe cei patru accidentați din lot: Andronache, Avram, Petrea și Constantin. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.