Două stiluri de aniversare a numelui în casa lui Gheorghe Huluță

Redacția Ziarul de Bacău

Chiar dacă are doar un singur prenume, Gheorghe Huluță se numără printre puținii băcăuani care are prilejul să își sărbătorească ziua onomastică de două ori pe an. „Prima dată sînt sărbătorit de rude și prieteni iar a doua oară îmi aniversez ziua singur, alături de familie”, ne mărturisește mai marele sindicaliștilor băcăuani ce fac parte din confederația CNSLR Frăția. Așa s-a întîmplat și în acest an cînd Gheorghe Huluță s-a trezit ieri cu biroul plin de cunoscuți și prieteni încă de la primele ore ale dimineții. Cu buchete de flori în mîini, sticle de whisky, șampanie sau vin vechi de podgorie toți cei care au vrut să îi spună „La mulți ani” lui Gheorghe Huluță au făcut ieri coadă la biroul său. Dopurile sticlelor de șampanie au fost desfăcute abia mai către seară cînd liderul sindicaliștilor băcăuani i-a invitat să petreacă împreună cîteva ceasuri pe toți cei care i-au trecut pragul încă de dimineață. Ceva mai liniștită va fi petrecerea pe care o va da peste două săptămîni cînd Gheorghe Huluță își va aniversa ziua onomastică pe stil vechi, la Asău, alături de apropiații familiei. „Atunci își aniversează ziua onomastică și tatăl meu. De fiecare dată am sărbătorit împreună, în tihnă, ziua de Sfîntul Gheorghe așă că tot la fel vom face și în acest an”, ne-a mai povestit Gherghe Huluță. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.