Chiar în prima zi a Sfintelor Sărbători de Paști, două tinere au ajuns la Spitalul Moinești după ce au încercat să se sinucidă. Pe fondul unor certuri mai vechi în familie, Marcela M., de 21 de ani, din Moinești, a încercat să-și pună capăt zilelor, iar pentru a-și pune gestul în practică, femeia a înghițit o doză de diluant. A fost transportată la spitalul din localitate, unde se afla și ieri internată la Secția de Terapie Intensivă, cu starea sănătății în ameliorare, dar fără ca medicii să garanteze că nu vor surveni unele sechele postspitalizare. Tot din cauza unor certuri, dar cu prietenul, la o discotecă, în a doua zi de Paște, a fost internată la spitalul moineștean Daniela L., de 17 ani, elevă, din comuna Balcani. Tînăra încercase să-și pună capăt vieții prin înghițirea unui pumn de diverse medicamente. După acordarea primelor îngrijiri medicale, s-a stabilit că în acest caz nu era impusă internarea. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns