Drumarii spun că zăpada și viscolul din ultimele două zile au lovit mai puternic decît s-a întîmplat în tot restul acestei ierni. Altă dată a nins …

foto, „iarn1” – Utilajele de la Drumuri s-au deszăpezit între ele
foto, „iarn2” – Două mașini cu lamă au rămas împotmolite în drum spre Faraoani

IADUL ALB

sau

PRĂPĂD

Drumarii spun că zăpada și viscolul din ultimele două zile au lovit mai puternic decît s-a întîmplat în tot restul acestei ierni. Altă dată a nins abundent, dar abia apoi a venit viscolul, alteori doar a nins abundent și liniștit, dar ca acum, niciodată nu și-au unit forțele și ninsoarea și viscolul, parcă să ne facă să nu uităm de ce e capabilă, uneori, natura. Iar în timp ce în Bacău, ieri, la amiază, deja se simțea o ameliorare a traficului, și chiar a vremii, după limitele urbei parcă pășeai, brusc, în Siberia. Pe DN2, drum cu oarece pretenții, semnul de graniță pentru municipiul Bacău însemna totodată și intrarea în lumea viscolului. Cu mașina mică, o viteză de 60 de kilometri pe oră pare deja riscantă. Din toate părțile, fuioare de zăpadă ridicate de vînt șerpuiesc pe carosabil. Șoseaua înseamnă acum un strat serios de zăpadă frămîntată, care ascunde, perfid, gheața. Mașina trepidează și se scutură în toate părțile, așa că reducerea vitezei pînă la 40 de kilometri pe oră e mai indicată. TIR-iștii par fericiți de la înălțimea lor, dar se vede că nici ei nu mai au siguranța și tupeul caracteristic, din vremurile uscate.
Drumarii par cel mai bun barometru cînd vine vorba despre forța iernii și despre trafic. Pot fi crezuți pe cuvînt, pe roșeața din obraji, pe hainele înghețate, pe mîinile rebegite, pe cît de apăsate le sînt înjurăturile. Sînt la fel ca militarii: au consemn și trebuie să răspundă oricărui apel, mai ales cînd vine un necaz precum cel din ultimele două zile. Așa s-a întîmplat luni, cînd la ora trei dimineața erau deja la muncă și plecau în patrulare pe șoselele tot mai troienite. Nu există personal de schimb, așa că se așteaptă ca atunci cînd sînt chemați, să nu se mai întoarcă acasă cu zilele. „De duminică seara au început să sune telefoanele. Pe la două dimineața plecam deja la muncă. Nu se lucrează în schimburi, dar avem la bază un dormitor, unde oamenii se pot odihni între două intervenții. Aici stau mai ales cei care sînt din alte localități, iar cei care sînt din Bacău mai dau o fugă pe acasă, dar trebuie să răspundă la orice solicitare”, explică Ioan Mărgineanu, directorul tehnic de la SC Drumuri Bacău.
Spre deosebire de alte perioade cînd iarna răbufnea, și cînd zăpada bloca doar 7-8 drumuri, de această dată au existat 29 de drumuri în această situație. Așa că nu a fost clipă de răgaz, și s-a lucrat „la forjă”. Cam după ce s-a crăpat de ziuă, șefii de la Drumuri au decis că intervențiile de deszăpezire nu mai au rost, fiindcă viscolul cufunda în zăpadă drumurile abia degajate. Dar nici așa, utilajele nu au stat la bază. Orice solicitare din partea ambulanțelor care nu puteau ajunge la bolnavii din zona rurală a fost onorată.

Ghinion după ghinion

Una dintre aceste solicitări pare să fi fost însă momentul de cumpănă al intervențiilor de ieri. La Faraoani, o gravidă a solicitat salvarea, care a anunțat drumarii. O mașină cu lamă și o autofreză s-au dus imediat în zonă ca să deschidă drumul, dar după nici cinci sute de metri pe drumul comunal ce dă din DN2, autolama s-a blocat în nămeți, după ce a prins cu roțile din spate șanțul, invizibil din cauza troienelor. Nisip sub roți, tractare cu autofreza, nimic nu a ajutat, așa că directorul Mărgineanu a solitat o altă autolamă, ca să ajute la tractarea celei blocate. Ghinionul a lovit însă din nou, fiindcă și cea de-a doua autolamă a rămas împotmolită, în fața unui parapet de zăpadă de peste un metru înălțime, și la numai zece metri distanță în spatele celeilalte. Pe drum s-a format astfel un adevărat zid, format din cele trei utilaje și din zăpada care continuă să se adune. Chiar și așa, cîteva Dacii se avîntă, inconștiente, să testeze vreo cale de trecere, dar nu fac decît să se împotmolească, la rîndul lor, în nămeți. Drumarii îi ajută pe șoferi, încearcă să îi tracteze, dar pînă la urmă tot lopata și forța brațelor repun mașinile pe calea îngustă ce a rămas din drum. Daciile fac apoi cale întoarsă spre DN2, unde e mai sigur să rămînă, iar șoferii și însoțitorii lor o iau pe jos, spre sat.

„Viața lui Aldo Moro”

Pe la orele 14.00, la mai mult de o oră de la apelul ambulanței, viscolul și ninsoarea se întețesc brusc, iar utilajele se confundă treptat cu peisajul. Iar ca aparența de iad alb să fie consfințită, totul se întîmplă într-o porțiune a satului unde casele sînt mai rare, și unde viscolul își ia avînt de pe cîmp și lovește cu toată puterea, direct în drum. Apare și autofreza, care între timp a tăiat cale pe drumurile din sat, și de care se leagă speranțele celor doi șoferi de pe autolame. Doi oameni trecuți de 50 de ani, și care probabil ar fi făcut față în mediile de lucru cele mai dificile din lumea asta. „Avem viața lui Aldo Moro”, spune, cu un rînjet întipărit pe jumătatea de figură care ieșea de sub fes, unul dintre ei, pe nume Petru Mengheleș, de loc chiar din Faraoani. Celălalt este Octavian Oprișan, iar amîndoi par prea subțire îmbrăcați pentru Siberia. Nici măcar mănuși nu poartă, decît atunci cînd pun mîinile pe lopeți și împrăștie sub roți nisip din proviziile pe care le care în basculante. „Am văzut și zăpezi mai mari ca astea. Ba, am văzut zăpezi și în luna mai. E greu”, spune și Oprișan. Cînd se odihnesc din dat la lopată, vreme de cîteva secunde, la adăpostul basculantelor, își mai povestesc din pățaniile de pe la alte intervenții, pe la Obîrșia sau Secuieni. Dar nu au răgaz, fiindcă viscolul vrea să îi îngroape de tot, iar ei simt pericolul și muncesc de le transpiră cefele, chiar dacă altora le-ar îngheța.

Război inegal cu viscolul

Urmează apoi un joc de puzzle în drum, între cele trei utilaje. Prima oară, freza face o cale de acces către cele două autolame. Se poziționează în spatele uneia dintre ele și încearcă să o scoată din șanț. Șufa cedează, drumarii înjură printre dinți, și o iau de la capăt. Autofreza patinează, autolama zace într-o rînă în șanț și încearcă imposibilul, începe să miroasă a cauciuc ars de atîta turat pe nisip, dar nimic. Apoi, freza se duce în fața lamei, mai încearcă o dată. Șoferul de pe autofreză, Gheorghe Baltă, dă la lopată din nou, să pună antiderapant pe sub roți. De fapt, toți cei trei drumari stau cu mîinile mai mult pe lopeți decît pe volane. Tot felul de temerari se avîntă în drum cu mașinile, dar drumarii îi reperează de la distanță și le fac semne disperate să nu se apropie. Asta ar mai lipsi, să mai vină și alții să blocheze drumul. Autofreza se învîrte printre cele două autolame, doar-doar s-o găsi vreo cale, vreo toartă de care să le apuce și să le repună în drum. Apar și nervii, motivați poate de oboseală, foame și frig. „De ce ne-ați adus aici, domnu’ director?”, „Ca să scoatem o salvare”. Oamenii nu ripostează verbal, dar nimeni nu le poate citi gîndurile. Deja, drumul este acoperit din nou cu zăpadă. Se face tot mai frig, ninge tot mai tare, iar viscolul este deja o chestiune obișnuită. Au trecut trei ore și jumătate de stat în viscol, în plin cîmp, cînd, în sfîrșit, autofreza reușește să urnească din șanț o autolamă. O izbîndă, însă, efemeră. Pleacă să deschidă drumul, dar nămeții sînt deja prea mari. Nu mai există nici cale de dus, nici de întors. Trei ore și jumătate de luptă în zadar, cu o furtună care ar fi trebuit să se întîmple, poate, prin decembrie sau ianuarie. Directorul Mărgineanu cheamă un trailer cu o volă, mașinărie puternică, se spune, care ar trebui să îi scoată pe toți la liman. „Dacă tot vine, să aducă ceva de mîncare, că nu mai pot”, spune Oprișan, căruia i-a înghețat vizibil chipul. Așteptarea durează circa o oră, răstimp în care cei trei drumari rămîn în viscol, cu gîndul să meargă la o casă de prin preajmă, să ceară ceva de mîncare, într-atît de tare i-a învins și stomacul, și viscolul.
între timp, telefonul directorului Mărgineanu sună în continuu. Sînt solicitate mașinile de intervenție la Săucești, la Letea Veche, la Stănișești, în tot județul. Cei trei drumari înzăpeziți spun, însă că dacă ajung la bază, nu mai ies de acolo. Problema este că nu ei fac jocurile. (Ovidiu PAULIUC)

Femeia a ajuns cu bine la Maternitate

Extrem de dificil a fost și pentru echipajele de pe ambulanță să
intervină în aceste condiții. „Am trimis, prima dată, o salvare și nu a
reușit să intre. Am chemat-o înapoi pentru că nu putea sta acolo ore
în șir să aștepte. Apoi a plecat altă ambulanță care a mai stat ceva
timp pînă ce a ajuns căruța cu gravida la stradă”, ne-a declarat
Mihaela Vîrlan, dispecer la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA).
Din fericire, după cum afirmă reprezentantul SJA, „nu a durat mult
pînă ce gravida a fost transportată la Maternitatea Bacău”. Ieri, la
ora 17.00, femeia nu născuse încă. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!