Drumurile noastre, toate…

…Se vor intilni vreodata? Aceasta-i intrebarea. Aderarea la Uniunea Europeana ar fi trebuit sa ne aduca raspunsurile. Acestea, insa, intirzie, si inca nu s-a stabilit cu claritate cine sint raspunzatorii. Fiecare arata cu degetul spre ceilalti, dar niciunul spre sine insusi: politicieni, parlamentari, guvernanti. Iar drumurile noastre europene continua sa fie intortocheate, cu stationari prelungite la intersectii: economia, socialul, educatia, justitia si toate celelalte. Ne aflam pe drumul implementarii legalitatii – este de parere ministrul Justitiei, care evita sa ne spuna in ce punct anume am ajuns. Remarca prilejuita de publicarea raportului anual pe Justitie al Comisiei Europene. Un document redactat in termeni daca nu contradictorii, cel putin evazivi: s-au inregistrat progrese, dar mai sint multe de facut; legalitatea se afla pe drumul cel bun, dar institutiile abilitate nu si-au facut pe deplin datoria. Ceea ce seamana cu un fel de mingiieri pe crestet insotite de o urecheala parinteasca, protectoare: aveti grija ce faceti de-acum inainte!
Reactiile clasei politice romanesti vizavi de Raport sint convergente in ce priveste substanta si mesajul sau – avem progrese, dar ele trebuie dezvoltate si consolidate -, insa este nevoie de o schimbare radicala a mentalitatii. Cel care pune degetul pe rana este liderul PNL, premierul Calin Popescu Tariceanu: trebuie sa manifestam toleranta zero fata de cei care nu respecta legea. Este ceea ce ne dorim cu totii, doar ca drumurile noastre toate nu sint pavate cu bune intentii. Lucrurile au evoluat sinuos in Justitie – este de parere social-democratul Victor Ponta; stam mai prost acum decit in urma cu patru ani, iar coruptii nu au fost trasi la raspundere.

Acesta este, de altfel, nodul gordian al Justitiei noastre: politizarea ei excesiva. Depolitizarea trebuie sa devina cuvintul de ordine. Argumentele ni le servim noi insine: presiunea politica se resimte in activitatea institutiilor abilitate sa aplice legea: procuratura, instantele, Consiliul Superior al Magistraturii; multe dintre reformele initiate au fost blocate ca urmare a interventiilor si influentelor exercitate din sfera politicului. Dosarele de cercetare a celor zece fosti si actuali ministri, care beneficiaza de imunitatea parlamentara, reprezinta o cazuistica de referinta. Tertipurile procedurale au tinut in loc anchetele si demonstreaza exact ce ni se reproseaza: lipsa de vointa. Care a adus in pragul falimentarii Directia Nationala Anticoruptie, mentinind totodata intr-un con de umbra Agentia Nationala pentru Integritate – nascuta in chinuri si condamnata din start la un rol de contemplatie si constatare, altul decit acela de combatant activ pe frontul combaterii fenomenelor de fraudare a legilor. S-au gasit si scuzele de rigoare pentru acest semiesec: ANI este un experiment european si e firesc sa-si gaseasca mai greu calea cea adevarata.
Recunoasterea implicita a existentei fenomenului de coruptie nu rezolva lucrurile de la sine. Reformele in Justitie trebuie continuate, si daca deocamdata am scapat de activarea clauzei de salvgardare, cu toate conditionarile si sanctiunile ei, la anul nu stim, dar intuim, ceea ce se va intimpla. Oricum, o nota proasta este pregatita pentru a fi pusa in dreptul numelui tarii noastre. Sa speram, insa, ca vom sti sa evitam corijenta, tentativa destul de dificila in contextul alegerilor parlamentare din iarna si al posibilelor schimbari de macaz la guvernare. Sa raminem, totusi, optimisti, fiindca pina la urma interesul este unul general in ce priveste perceptia si aprecierea la nivelul organismelor Uniunii Europene. Coruptia, frauda si criminalitatea organizata sa ramina acolo unde se afla, pe malul drept al Dunarii. Ori, mai curind, sa le aruncam in fluviu.