Subprefectul Gabriel Vlase a spus «adio» Prefecturii
• Gabriel Vlase a lăsat să se înțeleagă că el a dus pe umeri greul activității din județ în ultimii patru ani n cînd a fost vorba de neîmpliniri, subprefectul a susținut că oamenii nu au putut ține pasul cu el n Gabriel Vlase s-a arătat nemulțumit că presa nu i-a reflectat decît greșelile
Gabriel Vlase a hotărît să se autosuspende mai devreme din funcția de subprefect, punînd decizia sa pe seama treburilor politice presante. Așa că ieri, în ultima sa zi de activitate în această instituție, el a făcut, copleșit de melancolie, o succintă trecere în revistă a activității sale din ultimii patru ani. Dacă, în opinia sa, lista realizărilor a cuprins nenumărate capitole, nu același lucru se poate spune și despre neîmplinirile ca subprefect. Singurul lucru la care s-a referit a fost situația grea a funcționarilor publici. „Cred că în domeniul administrației publice trebuie continuată reforma. Funcționarii publici au nevoie de salarii mai mari și de condiții de muncă mai bune”, ne-a declarat subprefectul Vlase. Alte nerealizări din perioada mandatului său au fost puse pe seama neputinței oamenilor cu care a lucrat de a ține pasul cu el. „Nu pot spune că am avut lipsuri, ci doar că aș fi dorit ca ceea ce am început să fi ajuns mai departe decît este acum. în munca aceasta trebuie să colaborezi cu diverși oameni și nu toți sînt capabili să se miște repede. Eu sînt mai heirupist, însă lucrurile nu depind numai de mine, ci și de alții”, a considerat Gabriel Vlase. Și cu asta s-au încheiat nerealizările.
Realizările, în schimb, au fost multe, conform spuselor sale. Fostul subprefect nu a scăpat ocazia de a-și face și puțină campanie electorală. El ne-a povestit despre lucrurile bune pe care le-a făcut pe perioada mandatului, folosind tot timpul numai persoana întîi, semn că el singur a dus tot greul județului în spate. „Eu zic că am făcut ceva. M-am implicat în revigorarea sistemului sanitar din județ și aș fi vrut să duc totul la bun sfîrșit, însă m-am împiedicat de lipsa banilor și de inerția oamenilor. Luați, de exemplu, descentralizarea serviciilor auxiliare din Spitalul Județean. Totul a pornit de la ideea mea de a externaliza serviciile, ceea ce a dus și la crearea de economii”, ne-a explicat subprefectul. A urmat o lungă înșiruire a tuturor spitalelor modernizate din județ, a secțiilor din Spitalul Județean unde s-au creat condiții mai bune pentru bolnavi, ajungîndu-se pînă la secția de pediatrie, unde acum „copiii papă cărniță de pui”.
Apoi, Vlase a trecut la realizările din domeniul aplicării legii fondului funciar. El s-a declarat nemulțumit că nu s-a ajuns decît la 99% la eliberarea titlurilor de proprietate, spunînd că ar fi dorit să încheie acest capitol în mandatul său. „Zona litigioasă legată de pămînt este foarte mare, iar eu nu pot să intervin între rude pentru a le determina să se pună de acord”, a nuanțat subprefectul. Gabriel Vlase s-a arătat mîndru că, din cei peste 15.000 de oameni care au venit la el în audiență, mai mult de 80% din cazuri au fost rezolvate și a ținut să precizeze că, în restul cazurilor, problemele ori nu au fost de competența lui, ori au fost deferite autorităților competente. Printre alte împliniri, s-a numărat și lupta cu „mafia lemnului” sau crearea unei echipe de tineri bine pregătiți în Prefectură. „Am muncit timp de opt luni, în 2001, și am stat uneori și cu pază la ușă, însă acum nu mai pleacă nimic din lemnul din Bacău fără acte la export. Cît despre colegii mei mai tineri și foarte pregătiți, este meritul meu că am reușit să îi conving să vină și să rămînă în administrație, unde, deocamdată, nu au chiar cele mai bune condiții”, a mai spus el.
Subprefectul s-a declarat mîhnit că au fost mediatizate numai greșelile administrației din a cărei conducere a făcut parte și de nerecunoștința oamenilor pe care i-a ajutat. „âmi pare rău că lumea percepe numai ce se greșește. Lucrurile bune nu sînt apreciate. Mi-aș dori ca măcar unul din cei 15.000 care au fost în audiență să ia atitudine vizavi de un atac la persoana mea”, a adăugat Vlase. El a încheiat spunînd că, în ciuda atacurilor la care a fost supus de ziariști, a avut o colaborare bună cu presa. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.