„Dușmanul de clasă” este și el om

Tot timpul îi blamăm și îi huiduim pe profesorii noștri. Că pun note mici, că ne stresează, că ne dau teme. Am dat o raită prin liceele băcăuane, pe la ceva prieteni, și am asistat și la cîteva ore. Am realizat că nu e deloc ușor să fii profesor. După mai mulți ani petrecuți în învățămînt, cred că poți să te duci direct la sanatoriu. Vă gîndiți probabil că eu sînt cea care a înnebunit. Stați puțin înainte să mă înjurați că le iau apărarea „dușmanilor”.

În primul rînd, profesorul e și el om. Are familie, copiii, deci stressuri și probleme. Vine omul la liceu, ca să își facă treaba, să predea lecții, să asculte. Într-o clasă sînt în jur de 30 de elevi. Unul urlă, altul zbiară, doi se bat, fetele vorbesc ca gaițele. Gălăgia provocată de 30 de adolescenți care fac lucruri diferite în același timp poate fi infernală. Cînd vrea și profesorul să se apuce de predat, încep elevii să-l bombardeze cu întrebări. „Da’ n-am înțeles aici!”, „Domn’ pofesor, de ce se face așa?”, „Domn’ profesor, pot să mă duc pînă la baie?”. Cum poți să faci față la 30 de copii nebuni? După o asemenea oră, ieși amețit. Să încercați o dată să stați și să observați restul clasei și comportamentul coilegilor voștri. Sincer, din orice liceu ar fi, adolescenții nu lasă impresia unor tineri de 17-18 ani, ci a unor elevi de grădiniță.

Mai apare și problema învoirilor. Pe care să-l crezi, pe care nu? Responsabilitatea oricum cade pe umerii profesorului dacă un elev pățește ceva în timpul unei ore cînd este învoit. „Mă doare burta”, „A murit cățelul”, „Mi s-au rupt pantalonii”, „Am căzut în cap la sport și m-am lovit rău de tot.” Cîteodată, sătui de atîtea invenții de-ale elevilor, profesorii se enervează și nici măcar nu ne mai ascultă.

Trebuie să înțelegem că sînt și ei oameni. Într-o pauză, unul dintre colegii mei stătea pur și simplu în fața clasei privind. A stat așa toată pauza. Unii intrau, alții ieșeau, doi au început să se bată, alții urlau. la un moment dat, băiatul mi-a spus „Zi și tu, cum să nu se enrveze profesorii cînd au ca elevi niște nebuni”. Sincer, avea dreptate. Poate ar trebui să ne maturizăm și noi, elevii și să înțelegem că profesorii sînt și ei oameni. (Roxana ȘMIL)