E nevoie de bun simț

V-ați gîndit vreodată de ce părinții, bunicii, profesorii vorbesc mereu de noțiunea de bun simț? Cînd auzim de așa ceva, dăm din mînă a lehamite, dăm ochii peste cap și nu ascultăm. Dar dacă sîntem impertinenți sau neascultători nu cred că sîntem cu nimic mai interesanți.

Demult, pe vremea bunicii, băiatul ajuta fata să coboare din trăsură, îi trăgea scaunul cînd aceasta se așeza la masă, o conducea pînă acasă, îi vorbea pe un ton respectuos. Azi, băiatul dă din coate ca să coboare primul din mașină și-i trîntește fetei ușa în nas, alții își lasă prietenele să-i aștepte la întîlnire sau vorbesc cu ele pe un ton pe care cu indulgență îl pot numi „de mahala”.

Tot pe vremea bunicii, fetele obișnuiau să vorbească frumos, să se comporte ca niște fete. Astăzi, bunica poate fi oricînd înjurată de o adolescentă de 15 ani, iar urletele, țipetele pe stradă, ori scuipatul cot la cot cu băieții e chiar „de belea”.

Era o vreme, asta imediat după ’89, cînd, dacă tu căutai pe cineva, foloseai o formulă de introducere de genul: „Bună ziua, familia Ionescu? Mă numesc Gigineta, mă scuzați că vă deranjez, dar aș dori, dacă se poate, să vorbesc cu Fănel”. Acum, lumea e mai directă: „Alo! Alina? Vreau cu Alina”. Micile mîrlănii nu sînt scuzabile, indiferent cît de grăbiți, să zicem, am fi.

Dar ceea ce cer eu cred că-i deja prea mult. Asta dacă ar fi să mă iau după ce văd în jurul meu zi de zi.

Călătorești cu autobuzul. Aglomerație, lumea se înghesuie, stă în picioare. O fată, îmbrăcată elegant, observă la un moment dat un loc liber. Dă din coate, te împinge, dă peste o bătrînă și se așează, exact cînd o femeie cu un copil în brațe vroia să ocupe și ea acel loc. Fata însă nu observă nimic, nici prin gînd nu-i trece să cedeze acel loc. Pe stradă, un tînăr merge nervos, dă peste tine fără măcar să spună „pardon”, sau scuipă fără jenă exact în fața ta.

Stai într-un magazin la coadă să cumperi și tu o amărîtă de pîine, cînd, după jumătate de oră de așteptare, o nu știu ce tipă, elegant îmbrăcată, te împinge fără jenă și își face cumpărăturile.

Tinerii, însă, oricît de criticați ar fi ei, la școală tot mai salută profesorii. Nu vreau să spun că toți, dar se întîmplă și așa. Sînt însă și elevi care trec pe lîngă profesori de parcă nici nu-i văd.

Unii spun că a avea bun simț înseamnă să-ți faci viața mai grea. Trebuie să te porți frumos cu lumea, să fii politicos, să nu țipi de nebun, să gîndești lucrurile înainte de a le spune. Adevărul e că e greu tare! recunosc însă că astăzi este, așa cum a fost mereu, nevoie de bun simț. Poate dacă am învăța să îi respectăm pe cei din jur, am realiza că ne respectăm pe noi. N-ar fi rău, totuși, ca din cînd în cînd să aplecăm urechea la ceea ce spune mama că e frumos și ce nu. (ROXANA ȘMIL)