Centrul Regional de Ecologie a derulat, sîmbătă, acțiuni de ecologizare și plantări de puieți pe aria naturală protejată Lacul Bacău II (Șerbănești). La acțiuni au participat peste 20 de voluntari ecologiști, reprezentanți ai Direcției Apelor Siret, Agenției de Protecție a Mediului, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii de Mediu, Primăriei Bacău și opt elevi și studenți din Republica Moldova. „în cadrul acțiunii au fost strînși peste 100 de saci cu deșeuri, s-au plantat 50 de puieți de răchită, au fost vopsite marcaje cu textul „Arie Naturală Protejată”, s-au distribuit pliante informative referitoare la statutul și importanța zonei, iar Garda de Mediu a sancționat cu amendă contravențională o persoană care spăla autoturismul pe malul lacului. Cei care au pătruns cu mașinile pe aria naturală protejată, fapt sancționat de lege cu amendă de la 300 la 1.000 lei noi, au fost atenționați și rugați să parcheze mașinile în afara ariei”, ne-a declarat coordonatorul CRE, Gabriel Grițcu. CRE va continua acțiunile în zona de luncă prin amplasarea de puncte pentru colectarea deșeurilor și amenajarea de vetre de foc. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.