Ecologiștii băcăuani au curățat lacul de agrement

Administrator

Duminică 15 aprilie, Centrul Regional de Ecologie Bacău a scos de pe fundul lacului de la Insula de Agrement peste 100 de anvelope, precum și alte deșeuri, după ce în decembrie voluntarii ecologiști de la CRE au mai colectat, în cadrul unei acțiuni similare, peste 50 de anvelope. „Efortul ecologiștilor CRE a scos la iveală încă o dată starea reală a mediului, care din păcate nu se reflectă în statisticile și rapoartele instituțiilor cu atribuții. Deși zilnic sînt luate probe de apă de pe cursul Bistriței, sîntem convinși că nici o analiză nu a evidențiat prezența sutelor de anvelope pe fundul lacului”, a declarat Gabriel Grițcu, coordonatorul CRE. El a criticat statisticile furnizate de autoritățile de mediu: „CRE îi sfătuiește pe cei plătiți din bani publici pentru a se ocupa de natură că activitatea de protecție a mediului se desfășoară în special pe teren și că informațiile reale despre starea mediului sînt cele care se văd la fața locului”, a mai spus Grițcu. (Răzvan BIBIRE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.