EDITORIAL Încă ne jucăm de-a politica

Redacția Ziarul de Bacău

Eduard ADAM

La finele acestei săptămîni ar fi trebuit să se constituie noul Consiliu Județean, dar și Consiliul local Bacău. Nu s-a întîmplat așa! Joi, de exemplu, au venit pesediștii și cei de la PRM, dar au lipsit liberalii, democrații și umaniștii. Vineri, în replică, au venit ultimii, dar au lipsit primii. Cei mai, ca la clasa întîi. Dacă nu faci cum vreau, mă supăr pe tine, îmi iau jucăriile și plec. Cam așa au procedat și politicienii noștri. Ceea ce s-a întîmplat dovedește că mulți dintre ei încă se joacă, de fapt, de-a politica. Știu că va suna dur, dar îndrăznesc să spun că unii nici nu mai trec prin filtrul minții lor o idee sau alta înainte de a o pune în practică. Zice partidul să nu ne prezentăm, nu venim, și gata!

Aș vrea să nuanțez puțin cele două situații. Cu riscul că se vor trezi unii și vor afirma că nu sînt obiectiv, voi spune că o absență a liberalilor, democraților și umaniștilor era și de înțeles, și de așteptat. Miza pusă-n joc este extrem de mare. Dacă PSD ar pierde și șefia Consiliului Județean, ar fi scos definitiv din joc în județul Bacău. Aici bătălia e pe viață și pe moarte. Se zvonește că se oferă bani, funcții și cine mai știe ce. Cei de la PSD păreau vineri că ar fi ajuns la o înțelegere clară cu oamenii de la PRM. Chiar deputatul Angela Bugea spunea că a cerut două posturi de vicepreședinte și le-a primit. Cei din Opoziție probabil că au vrut să mai aștepte, în speranța că cei din partidul lui Corneliu Vadim Tudor se vor răzgîndi. Că vor reveni asupra ideii de a urca în barcă cu cei pe care, în ultimii patru ani, de la Vadim în jos, toți peremiștii nu-i mai scoteau din baroni și corupți. Așadar, cumva o absență a celor din Opoziție era previzibilă joi.

Dar vineri?! Atunci de ce-au lipsit consilierii locali ai PSD? Consiliul se va constitui mai devreme sau mai tîrziu, primarul e ales de cetățeni, nu-l mai pot alege consilierii locali, iar PSD ar trebui să „cumpere” tot Consiliul local ca să-și pună un viceprimar la Bacău. Trecînd peste toate astea, am încercat să găsesc o justificare logică a absenței pesediștilor, dar n-am găsit-o.

Povestea de ieri este o rușine pentru politicienii vechi. Sau, de fapt, e mai corect să spun că respectivii pretind că au experiență, fiindcă, de ieri, personal îi văd într-o altă lumină. E bine însă, că și alegătorii pot constata singuri purtarea aleșilor lor chiar de la început de mandat. Fiindcă nu opinia jurnaliștilor e importantă în acest caz, ci ceea ce cred băcăuanii, cei care și-au dat votul. Cei care le-au asigurat consilierilor locali și județeni scaune călduțe și indemnizații frumușele pentru următorii patru ani. Domnii politicieni de ei trebuie să țină seama. Lor trebuie să le satisfacă nevoile, fiindcă, nu-i așa, sînt produsul voinței mulțimii. În cazul de față, risc să anticipez ce vrea mulțimea: băcăuanii vor ca toți consilierii locali să nu mai piardă vremea, să se adune și să înceapă să lucreze în folosul comunității care i-a ales.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.