EDITORIAL Indolența costă prea mult

Ștefan RADU

De cîte ori se întîmplă vreo nenorocire prin țara asta aud repetîndu-se, obsesiv, o frază fără noimă: „De cînd mă știu, eu n-am văzut așa ceva!”… Reporterii – fără excepție – iau prim-planuri cu inși foarte pătrunși de importanța absconsă a acestor cuvinte. De parcă ar fi de interes public faptul că nu știu care Gigel a mai trăit sau nu, la viața lui, asemenea întîmplări! Sau poate, precum personajele moromețiene, tot ce nu înțeleg unii purtători de bască ar trebui declarat ca inexistent…

Asemenea „mărturii” am auzit și zilele trecute, după nenorocirile înregistrate pe Valea Muntelui. Săteni, după ce puhoiul a trecut, contemplau dezastrul și dădeau interviuri. Premierul, în cizme de cauciuc (așa cum… „de cînd sînt eu, nu l-am văzut”), a inspectat zona, s-a întors la București și a decis acordarea de urgență a ajutoarelor pentru refacerea gospodăriilor distruse. În principiu, nu este nimic rău în decizia cabinetului său. Numai că ea rămîne la stadiul de atitudine pompieristică, inutilă și păguboasă, dacă nu se identifică și cauzele colaterale: Dumnezeu a dat ploaia și furtuna, însă gunoaiele din albiile torentelor aparțin oamenilor care au uitat să fie gospodari. Cîțiva miniștri au vorbit de eventuale sancțiuni. Este drept că primarii, inspectorii de mediu și alți reprezentanți ai unor instituții publice aveau datoria să prevină asemenea calamități. Însă cine a mai auzit, în ultimul deceniu, de vreun primar care să oblige oamenii să iasă la curățenie, pe ulițele satului. Cum să îndrăznească a amenda localnicii pentru că nu-și desfundă șanțurile cînd alegerile bat la ușă?! Iar depozitele de rumeguș de pe la Asău vor continua să existe, chiar dacă Adrian Năstase s-a grăbit să ceară intervenția Poliției. Dacă s-ar fi informat înainte de a da un asemenea ordin, ar fi aflat, poate, că printre proprietarii firmelor care au prăduit pădurile din zonă sînt prieteni de-ai lui, membri importanți ai PSD sau sponsori cu greutate ai campaniilor electorale de care chiar el a beneficiat. Sutele de controale și zecile de anchete parlamentare au eșuat în derizoriu, jaful codrilor de pe cursul superior al Trotușului continuînd fără deranjarea esențială a infractorilor cu ștaif. Nu degeaba unii spun că mafia lemnului din această zonă are rădăcini care se întind pînă în vîrful ierarhie de la București…

Într-o comunitate în care hoții ajung miliardari, unde primarii nu-și supără electoratul, unde polițiștii beau la crîșmă cu derbedeii, sătenii nu mai au nici un chef să pună osul la treabă. Oricum nu-i cu folos! Au învățat să ceară autorităților să le facă diguri, să le curețe albiile pîrailor și să le dea bani și materiale pentru pagubele produse de natură prin curte. Nimeni nu-i obligă, atunci cînd încasează aceste ajutoare, să-și asigure proprietate pentru ca la următoarea viitură să nu mai fie nevoie să vină premierul să dea de pomană. Soluțiile de conjuctură, precum cea decisă de Guvern zilele trecute, nu rezolvă problemele reale și nici nu previn repetarea lor. Este necesar un sistem clar, obligatoriu pentru toată lumea, de îndepărtare a cauzelor. De exemplu, primarii care au dat autorizații de construcții pe albiile torentelor ar trebui să plătească din buzunarul propriu distrugerile de acum. Lor li se pot alătura cei de la cadastru și arhitecții care au semnat asemenea proiecte. Uneori, amenzile aplicate la vreme de secetă reduc despăgubirile necesare după inundații…