EDITORIAL Intelectual – da, furt – ba!

Ștefan RADU

Cazul ministrului Beuran s-a lipit pe obrazul gros al Guvernului precum marca pe scrisoarea de amor a domnului Năstase către partidul său iubit! Dintr-o încăpățînare păguboasă, atît premierul, cît și președintele Iliescu promovează ideea complotului veros pus la cale de marii afaceriști în domeniul medicamentelor. De parcă ei ar fi cei care au copiat cărțile semnate de ministrul Sănătății! Spun cei mai serioși universitari că avem de-a face cu un penibil furt intelectual, recunoaște doctorul ajuns cadru universitar că n-a știut că trebuie să declare fițuicile atunci cînd a scris așa-zisele lui ghiduri și prietenii tot nu cred că este vorba de un plagiat… Sau, poate, nu știu ce înseamnă respectiva noțiune?! Plagiat este atunci cînd semnezi creația altuia, iar plagiatorul este un hoț de idei. Așa sînt intelectualii ăștia enervanți: folosesc fel de fel de cuvinte sofisticate pentru mizerii vechi de cînd lumea…

La urma-urmei, domnul Beuran – după cum susține premierul Năstase și toată floarea PSD – chiar este bun de ministru! Prima calitate a unui ins care ocupă o asemenea funcție trebuie să fie aceea de a rezolva problemele cu care se confruntă domeniul administrat. Domnul Beuran, înainte de a fi ministru, a observat că medicii români nu au ghiduri practice. A privit omul prin bibliotecile lumii, a pus ochii pe niște cărți mai arătoase din Franța și SUA, le-a luat acasă, le-a tradus și – după atîta muncă – le-a semnat. Tipărite în tiraje satisfăcătoare, cărțile au ajuns la cei care aveau atîta nevoie de ele. Ce mai conta autorul adevărat?! Principalul e că s-a rezolvat problema. Ce înseamnă furt intelectual? Se pipăie? Se mănîncă? Raționamentul domnului Beuran și al celor din PSD este simplu: constructorii de automobile își pun problema cine a inventat roata ca să-și ceară voie să o folosească?!

De ce să ne supărăm pe domnul Beuran? El nu este decît unul dintre cazurile care dovedesc că hoția se practică la nivel de stat. Un alt ministru și-a căpătuit familia cu banii primiți în administrare de la UE, fondurile pentru referendumul constituțional se împart fără licitații către prietenii de partid și de gașcă, privatizările de succes devin țepe de mii de miliarde trecute la datoria publică, iar în București un primar PSD face afaceri cu banii destinați pensionarilor și celor aflați în dificultate. Și atunci cînd un disident precum Cosmin Gușă (antipatic om!) începe să povestească tot ce se petrece prin culisele puterii, el este catalogat cu extremă violență drept lichea. Gașca intră în panică și trece la amenințări. Se fură cu legea în mînă. Iar cînd nu există lege, se dă o ordonanță de urgență. Sînt arestate cadrele unei întregi secții de poliție, însă chestorii de la IGP nici nu se gîndesc la demisie. De ce și-ar da demisia premierul Năstase cînd miniștrii lui sînt dovediți ca plagiatori sau prea buni familiști?

Mă întreb – cu groază – cum negociază Puwak, Beuran și alții ca ei integrarea noastră în lumea civilizată a Europei? Ce argumente aduc în discuțiile cu oficialii occidentali și despre ce principii morale pot ei vorbi? Miniștrii cabinetului Năstase sînt imaginea României la asemenea întîlniri internaționale. Și chiar că este păcat…