Nicoleta BICHESCU
Lacrimile îi șiroiau pe față. Erau invizibile, pentru că erau de crocodil. Și totuși, multă lume l-a văzut pe Corneliu Iacobov, cum a declarat pe un post de televiziune cu acoperire națională că regretă. Nu că Rafinăria Dărmănești a ajuns la stadiul de faliment, sau că Rafo se pregătește de aceeași soartă. Corneliu Iacobov regreta doar faptul că nu a vorbit cu presa, că nu a știut să explice problemele create de conjuncturile de piață sau măsurile luate sub presiune socială. După o asemenea poziție, am fi așteptat ca, a doua zi, după o săptămînă sau după o lună, patronul rafinăriilor din Onești și Dărmănești să convoace o conferință de presă, la Bacău sau București. Dacă programul mult prea încărcat nu i-ar fi permis să stea de vorbă cu niște amărîți de jurnaliști, care nu merg cu elicopterul la serviciu și nici nu își petrec concediile la Nisa, atunci măcar un comunicat de presă, venit pe fax, ar fi putut umple tăcerea. Sau măcar o discuție cu vreun purtător de cuvînt, o instituție despre care magnatul pare, însă, să nu fi auzit.
Probabil că a doua zi după emisiune, Iacobov și-a revenit, brusc, în fire. A realizat că nici un ziarist nu e suficient de deștept sau de competent să înțeleagă ingineriile sale financiare. Și a pus capăt oricărei legături cu presa. Dacă pînă atunci, un jurnalist insistent mai avea ocazia ca, după o săptămînă de încercări, să converseze cîteva minute cu JR Ewing de Bacău, după celebra declarație făcută la TV, Iacobov a refuzat să mai răspundă la orice telefon. La firmă, secretara e instruită bine. Patronul e mereu ocupat sau lipsește și singurul lucru care ți se promite este că, în măsura în care timpul îi va permite, va căuta el jurnalistul. Am lăsat de atîtea ori numărul de telefon, încît secretara ar fi putut să îl învețe pe de rost. Fără nici un efect, însă. Pe mobil, cum spuneam, patronul de la Rafo nu mai răspunde sub nici o formă. De cîte ori poate, acuză presa că scrie prostii. Cînd presa îl caută, se ascunde în gaură de șarpe.
Un lucru pare să nu fi înțeles Corneliu Iacobov, și nu numai el: că lipsa de informații luate de la o sursă autorizată poate permite ziaristului să facă speculații, să-și dea cu părerea. O minimă regulă de conduită jurnalistică spune că, pentru redactarea unui articol, trebuie să stai de vorbă cu toate părțile implicate. Articolele despre Iacobov, de fapt despre cele două rafinării din județ, dintre care doar una mai este a sa, pentru că cealaltă a dat faliment, sînt mereu dezechilibrate. Din ele lipsește poziția patronului sau a unui reprezentant al său. Pentru că Iacobov și-a instruit bine oamenii: nimeni nu vorbește. Telefoanele ți se închid în nas, indiferent dacă suni la Rafo sau la Rafinăria Dărmănești. Secretare țîfnoase și unele chiar impertinente răspund în doi peri că șefii sînt ocupați, nu ca tine, ziaristul, care ai timp berechet la dispoziție să stai să faci anticameră, fără folos, la telefon.
Din tot acest comportament greu de descris și de înțeles, pierd cei care ar merita mai mult respect: oamenii din care se compune, de fapt, opinia publică. Cu peste 10.000 de miliarde de lei datorii la bugetul de stat și alte 5000 de miliarde la o firmă a statului, poate că patronul Iacobov ar datora opiniei publice măcar o explicație coerentă, cîteva cuvinte, spuse din fuga unei mașini de lux. Și, dacă de masa de fraieri care îi suportă de ani buni afacerile și acceptă ca pensiile să nu fie mărite, implicit și din cauza datoriilor pe care le are el la buget, nu-i pasă, Corneliu Iacobov ar putea avea o altă atitudine față de proprii salariați. Cîteva mii de familii din Onești depind de soarta Rafo și zvonurile care se îngrămădesc asupra lor sînt dintre cele mai contradictorii. Va avea Rafo aceeași soartă pe care a avut-o rafinăria Dărmănești? Se pare că nu în următoarele luni, pentru că nimeni nu are nevoie de tensiuni sociale la Onești, în an electoral. Dar cine poate spune ce urmează?
M-am tot întrebat de ce refuză Corneliu Iacobov dialogul cu presa. Am epuizat cam toate variantele și nu cred chiar să nu existe în țara asta jurnaliști pe măsura inteligenței sale. Am ajuns la ultima explicație: patronul Iacobov nu are argumente clare pentru a putea explica cum de a dus la faliment o rafinărie, în timp ce a doua agonizează. Poate că explicațiile implică prea multe, pentru a putea fi date.
Lasă un răspuns