Nicoleta BICHESCU
Sîntem siguri că despre această nouă lege nu aveți habar. Ați auzit, poate, despre Legea lui Ohm sau despre Legea lui Pascal, dar Legea lui Vlase, cu siguranță v-a scăpat. Și totuși, este extrem de simplă. Pornește de la o altă lege, de bază pentru societatea românească actuală, potrivit văreia orice lege e făcută pentru a fi încălcată. Iar experimentele, în special cele desfășurate la Bacău, demonstrează că principiul poate fi extins: și două acte normative, și chiar și cîte trei la un loc pot fi încălcate. Cu seninătatea și detașarea celui care știe că, oricum, nu i se va întîmpla nimic.
Gabriel Vlase, subprefect de Bacău, se află într-o gravă situație de incompatibilitate. Are dubla calitate, de subprefect, deci trimis al Guvernului în teritoriu, și de președinte executiv al PSD. Origanizează campania electorală a partidului de guvernămînt și, în același timp, se ocupă, din partea aceluiași guvern PSD, și de organizarea alegerilor. Moralitatea unei astfel de posturi este mai mult decît îndoielnică. Omul carear trebui să asigure bunul mers al alegerilor, corectitudinea acestora, se zbate în fiecare zi pentru ca partidul al cărui membru este să obțină procente cît mai bune în alegeri. Într-o astfel de conjunctură, sînt normale suspiciunile privind desfășurarea democratică a alegerilor locale, cel puțin în județul Bacău.
Dar Gabriel Vlase nu încalcă doar principii ale unei morale de bun simț. Gabriel Vlase calcă în picioare trei legi, care pun o barieră clară între omul politic și cel din administrație. Gabriel Vlase încalcă, cu bună știință, Legea funcționarilor publici, Legea anticorupție și Legea alegerilor locale. În fond, Gabriel Vlase este trimis al Guvernului în teritoriu. Ar trebui să vegheze la respectarea legilor. El a preferat, însă, o altă variantă, să se comporte ca și cum legile nu ar exista pentru el, ca și cum sînt făcute doar pentru fraierii care dau socoteală pentru cea mai mică găinărie. Legea lui Vlase e: „sfidează legea și vei ajunge departe”. De fapt, Gabriel Vlase a moștenit această lege de la înaintașii lui Hrebenciuc, Iacobov sau Sechelariu. Toți au privit legea ca pe ceva facultativ, un document bun de aplicat „guvizilor”, prostimii, darcare pe ei nu îi poate atinge.
A avut profesori buni Gabriel Vlase. De la ei a învățat să îmbrace orice încălcare a legii în ambalajul unor bune intenții sau a unor argumente care stîrnesc zîmbete. Subprefectul de Bacău e prezent la lansările de candidați din județ, în calitatea sa de președinte executiv de PSD, dar spune că doar participă, nu se implică în manifestare. Gabriel Vlase crede că ne prostește pe toți, că toți sîntem atît de naivi încît să credem că prezența lui la manifestările organizate de partid e doar așa, una pur decorativă, deși toată lumea știe că el se ocupa de campania electorală. Mai spune senin subprefectul că, de fapt, toate problemele organizatorice s-au terminat la partid încă înainte de începerea campaniei electorale, așa că nu e nici o problemă, dacă el își continuă dubla sa ipostază, de subprefect și președinte de partid. De fapt, de funcționar public plătit din banii noștri să facă campanie electorală pentru PSD.
Gabriel Vlase e un om tînăr. Ar fi avut toate elementele pentru a face un altfel de politică, chiar și în interiorul PSD. O politică a respectului față de una dintre valorile supreme ale unei națiuni, care trebuie să fie legea. Subprefectul Vlase a ales calea clasică, învățată de la cei care au demonstrat în prea multe rînduri că a devenit normal să îți bați joc de lege și sigur nu vei păți nimic pentru asta. Vlase e convins că nici el nu va da socoteală. Ce mai contează că trei legi îi cer să își dea demisia din administrație? Legea lui Vlase e mai puternică decît orice act normativ emis de Parlamentul României.
Lasă un răspuns