Editorial luni 26 martie 07.

Persoana a doua singular

Mihai BUZNEA

Primesc, de o bună bucată de vreme, tot felul de corespondențe ce-mi propun fel de fel de lucruri și oportunități de afaceri, de produse și servicii, parteneriate, credite, excursii în străinătate, tratamente miraculoase, îndemnuri de a redescoperi credința la cine știe ce sectă importată din nu știu ce colț de lume. Și altele asemenea. Toate aceste scrisori, care în unele zile îmi umplu pînă la refuz căsuța poștală de la blocul în care locuiesc, au un numitor comun: încep cam cu aceeași formulă – „dragă prietene, venim la tine pentru a-ți propune așa și pe dincolo…”. Și urmează înșiruirea de oferte și facilități, spre a încheia în același ton: caută-ne și vei fi pe deplin mulțumit; îți garantăm… că aia și ailaltă.
Trec cu vederea tentațiile conținute de aceste scrisorele, ca și faptul că multe dintre ele nu se potrivesc exact deloc, ori că expeditorul lor nu va avea nici un cîștig de pe urma lor; în ce mă privește, desigur. Fiindcă nu mă interesează. Ceea ce-mi reține, însă, atenția, e formula de adresabilitate: persoana a doua singular. Nu mi-am închipuit niciodată că pot avea atîția prieteni printre bancheri, oameni de afaceri, comercianți, meseriași. Că își amintesc permanent de mine și că le-am devenit atît de important. Iată o altă mostră: „Dragă vecine, ne-am mutat de curînd și mai aproape de tine; te așteptăm pe la noi; cu drag…” ș.a.m.d. Sau: „Dacă vrei să scapi de griji, noi îți stăm la dispoziție; zi și noapte”! Tentant, nu?! Mai ales dacă respectiva misivă poartă semnătura unei fiice a Evei…
în sfîrșit, asta e kakaia situația…
Schimbăm decorul și ne mutăm în piață. Precupeți de toate calibrele și culorile de ten te iau în primire cu aceeași delicată formulă de politețe: persoana a doua singular. Ce vrei, tataie? Da’ de ce nu stai pe-acasă? Ți-ajung banii? Nu-ți convine marfa, las-o acolo! Ia uite boșorogul, mai face și nazuri, vezi că te caută știi tu cine!… Alo, cocoană (sau mamaică, ori babo), nu mai alege cartofii ăia, că ți-i bag nefierți pe gît…! Iote-te, hoașca, are și pretenții! Mănîncă-le și satură-te cu ele…!
Sînt copleșit de atîta amabilitate (de mahala) ce vădește o frumoasă acumulare de maniere. Pentru fiecare precupeț sînt unul de-al lor. Formula TU e la putere peste tot, dar nu reușesc să-mi amintesc cînd mi-a fost coleg de școală, de serviciu, de cătănie, de pahar… Sînt prieten cu toții. Nu contează vîrstă, nu contează sex, nu contează pregătire. Persoana a doua singular e la putere. Face legea. Dacă îți permiți să reacționezi în vreun fel spre a impune distanța cuvenită între partenerii de situație, riști o punere la punct agresivă: verbală sau fizică! Pronumele de politețe dumneavoastră,,sau măcar dumneata, au cam dispărut din vocabularul cotidian. Țin de istoria lingvisticii și se îndreaptă spre un destin implacabil de arhaisme. „respectul față de ceilalți, un respect plin de moderație și politețe, e prima condiție a adevăratei egalități, mai mult, fără de care cred că e cu neputință să te arăți superior” – considera un mare condeier al secolului 19. în veacul nostru extrem de grăbit și cu manierele în suferință, a pretinde cuiva, celorlalți, să te respecte, poate fi asociat cu o absurditate. Familiarismul pervers e la putrere. Persoana a doua singular e atotstăpînitoare.
Schimbați gramatica, domnilor academicieni. Și Codul Manierelor. Ce n-au reușit să impună comuniștii sînt pe cale să înfăptuiască spiritul gregar de astăzi: domnia lui TU.il d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!