Ștefan RADU
Anticii – războinici din nevoia de a supraviețui – au înțeles cît de important este un răgaz în care să se simtă egalii zeilor. Au inventat competiția sportivă, războiul ludic cu eroi adevărați, cu nimic mai prejos decît cei care se jertfeau în lupte sîngeroase. Legenda spune că în zilele desfășurării întrecerilor olimpice se declara un fel de armistițiu general. Nu știm dacă era un gest de respect față de eveniment sau teamă față de zeii care trebuiau să primească în liniște ofrandele pămîntenilor…
Spiritul olimpic de astăzi nu pare să mai aibă ceva în comun cu trăirile de-acum trei-patru milenii. Atena – orașul închinat unei zeițe capricioase și răzbunătoare – s-a transformat într-o citadelă a trupelor antitero. Orice pachet de biscuiți aruncat aiurea declanșează alarme isterice, poliția verifică orice persoană dubioasă, iar agenții celor mai importante servicii secrete s-au deplasat pe malul Mării Egeea pentru a-i apăra pe oaspeți. Mesaje belicoase sînt lansate de la cartierele generale ale celor mai obscure organizații teroriste. Nu doar Grecia este amenințată, ci întreg Occidentul. Prin comparație cu vremurile antice, starea de beligeranță generală pare o cădere în barbarie a societății umane. În Irak, atentatele însîngerează, zi de zi, orașele deja distruse de bombardamente. În schimb, echipa de fotbal a acestei țări – care nu mai dispune de nici un stadion! – s-a calificat în fazele finale ale Olimpiadei… Zeci de mii de spectatori se bucură pentru succesul unui atlet, în vreme ce în Transnistria copiii sînt prizonieri în propriile școli, amenințați cu mitraliera pentru că vor să învețe… Și sinistra enumerare ar putea continua, dovedind că evoluția societății umane, în ultimele mii de ani, este doar o iluzie.
Nici aici, la noi acasă, nu este mai multă liniște. Politica mizerabilă, cu care ne-am obișnuit în acești 15 ani de democrație a mîrlăniei, mărșăluiește cinic peste viețile noastre. Bieți pițifelnici cu carnet de partid se bat pentru un loc pe viitoarele liste de candidați, competiția nominalizărilor neavînd vreo legătură cu spiritul olimpic. Ziarele sînt pline de atacuri reciproce între cei care au profitat de averea țării și de credulitatea noastră, reamintindu-ne, astfel, că am gospodărit prost votul propriu. În anul Olimpiadei, mi-aș dori o competiție electorală ca atare: candidații să se supună regulilor generale, să dovedească respect pentru națiunea în fruntea căreia vor să ajungă, să se întreacă cinstit, în proiecte viabile și programe menite să aducă prosperitatea în România. Cînd un peremist îl face hoț pe un pesedist asta nu înseamnă că el este cu adevărat – și în mod automat – cinstit. Dacă un ins cu trecere la partid spune despre contracandidatul său că este prost nu înseamnă că are un surplus de neuroni. Ba chiar cred că vom ajunge – noi, votanții – să-i vîrîm pe toți în aceeași troacă pentru a-și savura „producțiile” proprii. Avem nevoie de o „olimpiadă politică” menită să aducă în prim-plan adevărații eroi – oameni politici – capabili să schimbe fața țării. Nu ar trebui să mai aibă acces în arenă „dopații” cu ajutoare, subvenții și anulări de datorii, cei care și-au lovit nepermis – și mincinos – adversarii, „navetiștii” între „echipele olimpice”, „mituitorii” cu promisiuni electorale neacoperite. Și atunci – într-adevăr! – nu ar mai conta cine urcă pe podium pentru că laurii victoriei vor fi – de fapt – ai electoratului.
Lasă un răspuns