Ovidiu PAULIUC
Există pe lumea asta cel puțin un lucru pe care, oricît ar fi de flămînzi după voturi, politicienii noștri demagogi și ipocriți nu îl pot promite. Și anume, că nu vor mai exista ploaie, grindină sau furtună care să distrugă bruma de avere a țăranilor. Această neputință cred că îi macină tare pe politruci, mai ales că e campanie electorală, iar valurile de promisiuni se revarsă precum torenții de vorbe, ca să ia pînă și mintea de pe urmă a românului, după ce torenții de apă i-au luat casa, grădina și cotețul cu tot cu porc.
Anul ăsta, parcă mai mult ca niciodată, natura l-a bătut tare pe român. Județul nostru a fost răscolit de la vest la est de o furie greu de înțeles. Parcă nu mai are răbdare cu noi nici Dumnezeu, așa că își trimite tot mai des hergheliile sălbatice să ne toace mărunt în potcoavele de gheață și furtună. Greu și pentru cei de pe Valea Muntelui, dar mai greu parcă pentru cei de pe Valea Plîngerii, că-s mai săraci, iar gurile de hrănit mai multe. Copacii deja freamătă a toamnă, vîntul subțire își face loc ușor prin acoperișurile sparte, noaptea vine tot mai repede. Gheața a mărunțit rodul și l-a îngropat în noroi, chiar înainte de a ajunge în cămară. E jale mare prin satele băcăuane, iar speranțele parcă trag să moară.
Ar fi un adevărat cinism ca vreun politician să își tragă pe spuza lui capital politic de pe urma nenorocirii oamenilor. Și asta, cu toate că este o tentație aproape irezistibilă acum, cu puțin timp înainte de alegerile generale, mai ales pentru guvernanți, care au la îndemînă banul public din care să împartă ajutoare și care stau prost și în sondaje.
Dar să facem tabloul ultimelor zile din activitatea premierului Năstase: merge la țară, își anunță candidatura printre țărani; anunță sporiri de pensii, gratuități, sporiri peste sporiri, compensări, toate din banii publici, toate cîte nu s-au făcut pînă acum; vine viitura la Agăș, vine și Năstase, în pantofi, să fie cît mai mînjit de mîlul care a ucis oameni și care dă bine la jurnal; Năstase merge apoi în sudul țării, pupă copiii la intrarea în biserică, toarnă apă cu cana de tablă pe mîinile lui Mihnea-urmașul, să se spele de praf, în rînjetele autorităților locale; Năstase merge în nordul țării, trage la coasă alături de un țăran bătucit de muncă – zece rînduri, ni se spune la teve; intră în scenă Iliescu: merge și el la Agăș; mai vin cîteva dezastre, Năstase le vizitează și promite. Ajutoarele curg, autoritățile locale veghează, mai atent ca niciodată.
Legăturile de mai sus, între necazul omului și fericirea politicianului, pot părea forțate, dar acesta din urmă, înfipt temeinic în buzunarele prostimii, este în stare de orice ca să își păstreze aproape victima. Precum paianjenul care își întinde pînza să prindă musca, pe care apoi o va secătui de vlagă. Politicianul a venit la Bacău însoțit de trîmbițașii săi de casă, care au prezentat apoi la jurnal și cum au murit oameni nevinovați, dar și cum Năstase și-a murdărit pantofii scumpi, a făcut salturi gospodărești peste șanțurile mîlite și s-a lăsat atins de mîinile bătătorite ale celor loviți de soartă. Discreția nu mai are nici un preț anul acesta.
Lasă un răspuns