Eduard ADAM
Procurorii nu mai au voie să emită mandate de arestare. Acest drept le revine acum judecătorilor. Numărul de mandate emise de la începutul anului, de cînd a intrat în vigoare legea, a scăzut simțitor. Motivul a fost prezentat chiar de Ilie Botoș, procurorul general al României: judecătorii semnează acum mandate cu foarte mare prudență și decid să-i aresteze doar pe cei în cazul cărora probele sînt imbatabile. În plus, a mai spus același procuror general, sînt mulți judecători tineri care nu au suficientă experiență și, ca să poată da verdicte cît mai aproape de adevăr, au nevoie să capete oarece experiență.
Mi-am spus imediat după ce am auzit declarațiile lui Ilie Botoș că magistraților tineri trebuie să li se acorde o șansă. Că doar muncind la cît mai multe cazuri își pot „da mîna”. Automat, însă, gîndul mi-a fugit la cei aflați acum în boxa acuzaților, a căror soartă se află în mîinile judecătorilor. Și m-am întrebat cum o fi să capeți experiență nenorocind oameni. Pentru că, nu-i așa, se poate întîmpla ca un tînăr fără experiență să dea o sentință greșită sau prea aspră, care să schimbe complet soarta unui om. Un magistrat poate decide într-o zi ca un tînăr să fie arestat pentru că i-a furat poșeta unei femei pe stradă, ori pentru că a lovit pe cineva dintr-un motiv strupid. Veți spune că nu contează, deoarece decizia de trimitere în arest a cuiva nu schimbă cu nimic soarta unui proces. Dacă i se dovedește nevinovăția la proces, respectivul va scăpa. Ei bine, nu-i chiar așa! Odată ce-ai trimis un om în arest, el apare în fața judecătorului ca un real pericol pentru societate. Acest lucru va cîntări mult în proces. S-ar putea ca cel incriminat să scape în final. Însă procesul poate dura șase luni sau un an. Un puști de 18 ani nu va ieși mai bun după o jumătate de an petrecută după gratii alături de hoți sau violatori cu state vechi.
Departe de mine gîndul de a pleda pentru o mai mare toleranță pentru hoții grei sau găinari. Cine greșește, trebuie să plătească, așa spune legea. Dar, nu știu cum, judecătorii noștri s-au dovedit de cele mai multe ori zmei doar cu micii impostori. Nu-i văd la fel de intransigenți față de cei care dau tunuri de milioane de dolari. Ca să nu mai spun că motivațiile unor magistrați care le dau drumul „tunarilor” – gen nu suportă regimul de detenție -, sînt de-a dreptul scandaloase.
Acum cîțiva ani, în timp ce mă aflam în sala de judecată a Tribunalului din Bacău, un magistrat, femeie în vîrstă, cu experiență, a judecat un caz în care o femeie, și ea trecută de 50 de ani, furase o rață. Inculpata a recunoscut plîngînd că nu avea ce să le dea copiilor de mîncare și a furat de la o vecină. A fost condamnată la doi ani de închisoare. Pentru o rață. La nici cinci minute, a urmat la rînd un dosar în care hoțul snopise în bătaie o femeie în propria-i casă, după care i-a furat toate bunurile. În acea zi, judecătoarea a dat un alt termen, pentru aducerea martorilor. Am urmărit acel dosar. Pînă la urmă, tîlharul a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare. Aproape aceeași pedeapsă, motivele, după mine, un profan în ale justiției, diferite de la cer la pămînt. Vorbim, să nu uităm, despre decizii luate de judecători cu experiență. Și iar îmi fuge gîndul la „prețul” experienței căpătate de tinerii magistrați.
Lasă un răspuns