Starea de sănătate a copiilor de vîrstă școlară din întregul județ, precum și numărul de scutiri medicale de care aceștia au beneficiat în ultimii ani constituie subiect de analiză pentru specialiștii în medicină școlară. Inspectorul școlar general Radu Ababei spune că toate datele vor trebui centralizate, pînă cel tîrziu la începutul săptămînii viitoare. O astfel de analiză este făcută acum nu doar în Bacău, ci și în celelalte județe din țară.
„Este vorba de un demers inițiat de scurt timp, după ce Mariana Bitang și Octavian Belu au fost numiți consilieri prezidențiali. Cred că o astfel de analiză va putea scoate la iveală nevoia acută de mișcare pe care o au copiii de vîrstă școlară”, spune inspectorul Ababei. în opinia sa, un astfel de demers ar putea sprijini reorganizarea programei școlare, astfel încît educația fizică să poată căpăta, ca disciplină, locul pe care îl merită. „S-a ajuns pînă într-acolo încît la clasa a XI și a XII-a să se considere că este suficientă o singură oră de sport pe săptămînă. Puțini sînt cei care realizează acum cît de periculoasă este o astfel de optică. E ca și cum i-ai spune unui copil să respire acum o dată și, după aceea, să mai respire din nou săptămîna viitoare”, este de părere Radu Ababei. Fost sportiv de performanță, actualul inspector școlar general are propria sa concepție cu privire la importanța care ar trebui acordată acestei discipline școlare. „Dacă la matematică sau fizică doi elevi care colaborează iau nota doi, la sport, elevii pot primi nota doi, dacă nu colaborează. Educația fizică este o disciplină cu totul aparte. Din păcate, însă, importanța sa este minimalizată de la un an la altul. Numărul terenurilor de sport este extrem de mic, mai ales în localitățile din mediul rural, iar acolo unde există, totuși, baze sportive, acestea se confruntă cu o acută lipsă de fonduri. Nu e mai puțin adevărat că și interesul cadrelor didactice pentru această disciplină este într-o scădere alarmantă. Tot calendarul competițiilor școlare care se desfășoară în această perioadă în județ încape acum pe o singură pagină”, spune inspectorul Ababei.
Sărăcie lucie în sălile de sport
înainte de 1989, educația fizică își avea un cu totul alt loc în programa școlară. Numărul copiilor care îndrăzneau să își ia scutiri medicale putea fi socotit pe degete și nu puțini erau profesorii care erau în stare să îi lase chiar repetenți pe elevii care nu își dădeau silința să atingă limita minimă a baremurilor la probele sportive de bază. Situația se prezintă total diferit astăzi. Singura posibilitate de mișcare într-un cadru organizat pe care o mai au copiii este înscrierea la un club privat, pe bani frumoși. Bani care, în majoritatea familiilor, nu ajung nici pentru plata întreținerii. Singura speranță a celor prizonieri în acest cerc vicios este ambiția unor profesori entuziaști, care programează activități sportive extrașcolare, pe cheltuiala lor. Profesori tineri, în marea lor majoritate, care, la rîndul lor, sînt pe cale de dispariție, datorită salarizării mizerabile din învățămînt sau unor oportunități mai bune de realizare profesională în cadru privat și străinătate. „Nici Sindicatul din învățămînt nu ne ajută prea mult. Știu că există fonduri de un miliard jumătate de euro, pentru proiecte educaționale, dar nimeni nu ne arată și cum trebuie să fie proiectele pentru obținerea banilor. Aș dota sala cu aparatură și material didactic care să facă orele mai atractive pentru elevi ” a declarat M.O, profesor la un bine cunoscut colegiu băcăuan.
în drumul spre sala de sport, sau chiar în vestiarelor acestora, elevii preferă fumul țigaretelor de soi sau gustul băuturilor alcoolice, vîndute la doi pași de școală, decît efortul fizic necesar unei dezvoltării armonioase a corpului. Le lipsesc în sălile de sport pînă și cele mai elementare condiții de practicare a unei activități de acest gen, începînd cu apa caldă și terminînd cu banalele mingi. Nu trebuie aruncată întreaga responsabilitate pe umerii profesorilor, dar nici părinții sau elevii nu pot face prea multe în conjunctura creată de utilarea precară a incintelor școlare, reducerea numărului de ore aferente și indiferența celor care alcătuiesc, in corpore, sistemul de învățămînt. (Elena SOLOMON, George AGAFIȚEI)lte județe din țară.
„Este vorba de un demers inițiat de scurt timp,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.