Alin este elev în clasa a V-a la Școala generală din Lespezi. La sfrșitul săptămînii trecute, puștiul a fost bătut cu picioarele și pumnii de tatăl unei colege de școală, Mihai Buftea, a cărei fiică este într-o clasă mai mică. Motivul pentru care piciul a beneficiat de un o corecție atît de severă este unul mai mult decît pueril. Adultul, un bărbat în toată puterea, l-a altoit pe copil pentru că acesta voia s-o bulgărească cu zăpadă pe fiica lui, în momentul în care aceasta a ieșit de la ore și pleca spre casă. Toată scena a avut loc sub geamurile școlii și a fost observată atît de copii, care se adunaseră ca la urs, cît și de profesorul de engleză, care făcea ore chiar în clasa sub geamurile căreia a avut loc bătaia.
„Eram la oră cînd am văzut multă lume adunată chiar sub geamul clasei. Prima dată am crezut că se bat niște oameni din sat. Dar la un moment dat am observat pe unul dintre copiii școlii întins la pămînt, care avea încă rucsacul în spate, și pe un bărbat, care dădea în el cu picioarele. L-am trimis repede pe un elev din clasă să-l anunțe pe domnul director. Pînă să ajungă directorul, bărbatul care îl bătea pe copil a plecat, iar pe elev l-am văzut sprijinit de peretele școlii, fără vlagă”, ne-a relatat profesorul Eugenia Cîmpeanu episodul de vineri. „Eu voiam s-o bag în zăpadă pe fată. Pînă atunci nu o mai bătusem niciodată cu zăpadă. Cînd am ieșit de la ore, am alergat către ea și am căzut amîndoi. Eu m-am împiedicat, a căzut și ea și atunci a venit tatăl ei. A început să mă înjure și să-mi spună, nu pot să vă zic ce, apoi mi-a dat un pumn. Am căzut în stradă, el m-a lovit cu picioarele, nu mai știu de cîte ori, și a plecat. De jos m-am ridicat eu singur, dar apoi am leșinat și m-au dus colegii la toaletă”, a povestit și Alin modul în care a ajuns în spital.
„întîi i-a dat un pumn, apoi cu picioarele”
Relatarea a fost aproape identică și din partea copiilor care au asistat siderați la toată scena. Ei au recunoscut că ieșiseră mai mulți de la ore, inclusiv cei de la clasa a III-a, clasa la care învață fetița agresorului, și că se hotărîseră să încingă o bătaie cu zăpadă. N-au văzut exact scena în care Alin a alergat după fetița în cauză, dar în schimb au asistat la corecția care i-a aplicat-o puștiului, tatăl acesteia. „întîi i-a dat un pumn, Alin s-a chircit cu mîinile strînse la piept și apoi a început să dea în el cu picioarele. Avea cizme de alea ascuțite, de cowboy, și a dat de mai multe ori în Alin, iar el se apăra cu mîinile”, ne-au povestit copiii.
Cel care ne-a relatat cam cum s-a desfășurat totul este directorul școlii, cel care a alertat și poliția. „Domnul Mihai Buftea a venit să își ia fetița de la ore și o aștepta lîngă mașină, în drum. El a văzut cum alerga Alin după fată și, se pare, au căzut amîndoi, iar băiatul încerca să o acopere cu zăpadă. Atunci a intervenit tatăl fetei și l-a bătut. Eu am fost anunțat de doamna profesoară, dar cînd am ajuns la fața locului, Alin era deja dus de colegi de brațe la toaletă pentru că se simțea rău. Eu am anunțat la Inspectoratul pentru situații de urgență ce s-a întîmplat, și tot ei au trimis și salvarea și polițiștii”, ne-a declarat Sandu Nițu, directorul școlii din Lespezi.
„Ne vedem la Tribunal”
Alin a fost internat cu contuzii abdominale și supus unor investigații medicale. Pe băiat l-am găsit plimbîndu-se prin salonul de spital după ce i se făcuse tratamentul de la prînz. El ne-a spus că nu are urme de lovituri pe corp, dar că seara îl doare capul. „Băiatul va face în această după-amiază un examen neurologic pentru a fi convinși că totul este în regulă. El a fost internat, pe lîngă această contuzie abdominală, și cu o rinofaringită acută. Dacă examenul neurologic va ieși bine, mîine (astăzi, n.r.) el va fi externat”, ne-au spus cadrele medicale de la Spitalul Buhuși.
Am încercat să stăm de vorbă și cu agresorul. Am ajuns la el la poartă, iar cea care a ieșit să stea de vorbă cu noi a fost soția acestuia. Cînd a auzit despre ce-i vorba, femeia ne-a spus că nu are nimic de comentat și că mai bine am veni pe neanunțate la școală, să vedem ce se întîmplă acolo în pauze, cum amenință elevii profesorii din școală. „Fetița mea este mai plăpîndă și, am înțeles de la soțul meu, că băiatul ăsta i-a sărit în cîrcă și a trîntit-o la pămînt”, ne-a spus femeia, după care s-a răzgîndit și ne-a spus să nu o cităm, pentru că soțul ei este plecat de acasă și ea nu știe exact care a fost toată povestea. Am încercat mai tîrziu să lum legătura cu Mihai Buftea la telefon, dar discuția cu acesta s-a purtat pe un ton agresiv. „De ce mă deranjați? Ce incident? N-a avut loc nici un incident, de unde știți dumneavoastră? Eu cred că o să ne vedem la Tribunal, pentru că mă hărțuiți cu telefoanele”, ne-a amenințat Buftea, deși acela a fost singurul telefon pe care l-a primit de la noi.
Directorul școlii ne-a mai spus că polițiștii au încheiat un proces verbal în urma căreia Buftea a fost amendat, dar că cercetările încă nu sînt finalizate. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.