~3 min lectură 1 comentariu

Elevii de la Colegiul „Mihai Eminescu” au probleme cu uniformele

Redacția Ziarul de Bacău

Marți dimineață, 24 septembrie, elevii de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău care nu purtau uniformele școlare au fost atenționați că nu li se va mai da voie în incinta unității dacă „istoria” se va repeta. De fapt, „istoria” se repetă, anul școlar trecut lipsa uniformelor la „Eminescu” și sancțiunile date elevilor de către conducere pentru aceasta făcând obiectul de dezbatere pe prima pagină a ziarelor locale.

edu.uniforme

Pe principiul „nu contează cât de lung am părul, important e cât și cum gândesc”, elevii, și an acest an, se revoltă spunând că uniformele îi fac să se simtă „etichetați” și că acestea nu ar trebui să reflecte notele, în timp ce cadrele didactice susțin că „repulsia față de uniforme” este o chestiune ce ține de specificul vârstei „revoluționarilor”. „Astăzi, paznicul ne-a spus că nu avem voie să intrăm la ore fără uniforme – ne-a spus o elevă, sub protecția anonimatului. Eu am avut cămașa pe mine și m-a lăsat, dar au fost probleme cu alți colegi. Nu ne plac uniformele astea, de fapt toate uniformele sunt urâte”. La rândul lui, un alt elev ne-a spus că „nu suntem în comunism ca să purtăm uniforme”, în timp ce colega sa ne-a mărturisit că „nu văd rostul uniformelor, dincolo de faptul că sunt foarte urâte”.

Pe de altă parte, conducerea Colegiului „Mihai Eminescu” spune că nu a fost nicidecum vorba de o interdicție de intrare în unitate venită din partea paznicului, ci de o atenționare a acestuia cu privire la lipsa uniformelor. „Li s-a atras doar atenția că nu au uniforme – ne-a declarat telefonic prof. Constantina Hulea, directorul Colegiului «Mihai Eminescu» din Bacău. Avem de furcă mai mult cu elevii de ani mari care râd de cei de clasa a IX-a că poartă uniforme. Elevii se revoltă, e adevărat, iar faptul că la tot mai multe licee a apărut obligativitatea uniformei le stârnește repulsie și mai mare”. Conducerea unității de învățământ le reamintește însă părinților că, la începutul anului școlar, li s-a adus la cunoștință Regulamentul de Ordine Interioară și că, mai mult, au semnat un acord de respectare al lui.

„Design-ul uniformelor a fost stabilit în 2009 împreună cu părinții și elevii, s-a organizat atunci o paradă a costumelor și ei au ales – ne-a mai spus prof. Constantina Hulea, directorul Colegiului. În plus, pentru familiile cu posibilități financiare reduse, există posibilitatea de a achiziționa pentru elevi doar câteva articole din toată ținuta, respectiv cămașa, vesta și cravata”. Problema va fi readusă în atenția părinților în cursul lunii octombrie, în cadrul unei ședințe generale, a comunicat conducerea Colegiului „Mihai Eminescu”. „Deocamdată nu vom lua alte măsuri în afara atenționării, ci le vom aduce aminte părinților, în ședință, de Regulamentul de Ordine Interioară și de acordul semnat de ei la începutul anului – a precizat directorul unității de învățământ. Vom stabili, apoi, împreună măsurile care se impun”.
Mădălina ROTARU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Vasile
    25 septembrie 2013, 09:33
    0

    Dragi elevi, nu mai bateti cimpii in privinta uniformelor scolare.Atitudinea asta, obtuza, inseamna lipsa de cultura generala.In toata lumea civilizata, de la gradinita la liceu, se poarta uniforma scolara.Este un element de personalizare.In unele tari, si studentii poarta uniforme personalizate.Este necesar sa va obisnuiti sa respectati prervederile regulamentelor scolii.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.