Serbarea lui George Enescu de către UNESCO, nemuritorii Mihai Eminescu și Ion Creangă, religia geto-dacilor, poezii și proză în limbile română, engleză și franceză, și multe altele sînt prezente în ultimul număr al revistei „Floarea de colț”, editată de elevii Școlii „Miron Costin” din Bacău. Publicația școlară se dovedește a fi la curent cu noutățile lumii culturale, fără a fi neglijat nici interesul micuților față de literatură și poezie, rămase încă în atenția preocupărilor copiilor. în cele 24 de pagini ale revistei, cititorul se întîlnește cu dorul de casă și de vacanță al celor mai mici dintre autori, elevi ai claselor a II-a, dar și cu frămîntările de iubire ale celor din clasele a VIII-a, sau exercițiile de eseu ale celor din clasele V-VII. Dacă la calitatea textelor se adaugă echilibrul aranjării în pagină și imaginile dispuse frumos de tehnoredactorii școlii, coordonați de profesorii Fernanda Cîrneală și Corneliu Florea, nu va fi greu de dedus că ultimul număr, 9/2005, al revistei „Floarea de colț” va avea șanse serioase de a obține un premiu important la concursurile revistelor școlare. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.