întîrzierea renovărilor din școli, trecută ușor cu vederea de Primăria Bacău
Elevii de la unele instituții de învățămînt din orașul Bacău au început și acest an școlar printre materialele de construcție ale muncitorilor. Adică, pentru al doilea an la rînd, firmele angajate de municipalitate pentru reparații și renovări n-au izbutit să-și încheie treaba înainte de momentul în care a sunat clopoțelul. Ieri, viceprimarul Neculai Onică, a vorbit despre aceste aspecte în cadrul unei conferințe de presă, dar, în ciuda realității existente, Onică a insistat pe ideea că „lucrurile s-au mișcat mult mai bine ca anul trecut”. „Eu, în principiu, sînt mulțumit de ce s-a întîmplat anul acesta. E drept, la Liceul Sportiv și, mi se pare, la Școala nr. 6, nu s-au terminat lucrările la timp, însă au rămas chestiuni minore de rezolvat. La Sportiv, de exemplu, Conbac, firma care a cîștigat licitația, a fost depășită oleacă de volumul de lucrări. E un semnal de care cred că o să țin cont la anul, și-o să le spun să nu se mai angajeze la lucrări așa de mari”, a început viceprimarul. în ciuda acestei declarații, viceprimarul s-a văzut nevoit ulterior să recunoască că n-are cum să facă acest lucru: „La cererile de ofertă, o putem face, dar la licitații nu poți opri firmele să participe”, a admis același Onică.
în rest, viceprimarul a insistat pe ideea că municipalitatea a pus la bătaie fonduri mai multe decît anul trecut pentru refacerea unităților de învățămînt. „S-au alocat circa 52 de miliarde de lei, însă devizul final va fi mai mare, fiindcă eu am aprobat și o suplimentare cu încă vreo trei miliarde. La cele 55 de miliarde se mai adaugă încă 8,1 miliarde de lei, banii pentru refacerea fațadelor unor școli”, a spus viceprimarul. în prezent, conform spuselor acestuia, se refac fațadele la Colegiul „Ferdinand I”, la Liceul Sportiv, la „George Apostu”, la Colegiul „Ion Ghica”, dar și la școlile nr. 2, 3, 5, 15, 18 și 19. Interesant este că municipalitatea este decisă ca, după această iarnă, să se apuce de schimbat și acoperișul unora dintre instituțiile enumerate. întrebat dacă nu vor fi afectate și lucrările exterioare făcute acum, iar banii să fie aruncați în vînt, Onică a admis că „întrebarea e bună”, dar a recunoscut că hotărîrea Consiliului Local Bacău privind acoperișurile școlilor a fost dată după ce începuseră deja lucrările la fațade. (Eduard Adam) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.