Elevii din Filipești au pichetat Primăria

Administrator

Miting pentru microbuze școlare

60 de elevi din comuna Filipești au organizat ieri un miting în fața Primăriei din comună, pentru microbuze școlare. De doi ani, copiii străbat zilnic zece kilometri pe jos pentru a merge la cursuri. Șoferii de pe transportul în comun nu-i accepă fără bani, iar părinții nu-și permit să plătească prețul pentru abonamente. Primarul spune că localitatea Filipești a fost „sărită” la împărțirea banilor de la Ministerul Educației pentru că n-ar avea culoarea potrivită. Elevii de la școlile Filipești și Onișcani s-au adunat ieri în fața Primăriei din Filipești cu steaguri și pancarte. Mitingul copiilor care strigau „Vrem microbuze!” a oprit pentru cîteva minute circulația pe E 85.

în pericol

29 de elevi care fac zilnic naveta pe traseul Hîrlești – Onișcani pentru a ajunge la școală au cerut în scris permisiunea Primăriei Filipești pentru organizarea mitingului prin care cer să li se dea un microbuz școlar gratuit, așa cum au primit și alte comune. Acestora s-au adăugat alți 30 de copii din Galbeni care învață la Filipești. Șoseaua pe care o străbat zilnic nu este prevăzută cu spații pentru pietoni, micuții expunîndu-se în orice clipă pericolului de a fi accidentați. Unii dintre ei au de traversat în drumul spre școală și o cale ferată. Demersul elevilor din Filipești a fost sprijinit și de unii profesori sau părinți ai acestora.

Părinții n-au bani de abonament

Distanța dintre școli ar putea fi străbătută cu un microbuz pentru transportul în comun, însă părinții spun că nu au bani să plătească abonamentul. Oamenii spun că șoferii îi dau jos din mașină pe elevii care nu-și iau bilet. „âi dă jos cînd e aglomerat. Noi de unde să le creăm condiții? Să-i ducem cu căruța? La mașină se cer zece mii lei vechi la zi sau 150 la lună. Eu am trei copii care trebuie să meargă zilnic de la Galbeni la Filipești. De unde să le dau atîția bani pentru microbuz? Da’ mai trebuie un pachețel, o haină! Uitați-vă ce trafic e! Eu îi dau drumul la șase și-mi vine pa la patru”, se revoltă Vasile Munteanu. „Am o fetiță e în clasa a V-a. Trebuie să care un ghiozdan de șase kilograme și ea are 30. Sper să se ia o măsură. Alte comune au cîte două microbuze la 50 de copii. Știți, aici mai este vorba și de o realitate politică”, mai spune un alt părinte, Caibulea, semnatarul unui memoriu pe aceeași temă adresat Primăriei Filipești.

Copiii n-ajung la timp la ore

Pentru a ajunge la timp la școală, copiii care locuiesc în Galbeni sau Hîrlești trebuie să se trezească cu noaptea în cap. Cu toate acestea, unii mai întîrzie la ore. în plus, drumul obositor afectează randamentul micuților în activitatea de învățare. „Se resimt. Mai ales că în timpul iernii ajung tîrziu acasă și e destul de greu pentru ei. âmi doresc să obțină un microbuz, ca procesul de învățămînt să se desfășoare mai bine”, a declarat Radu Cuțic, profesor la Școla Onișcani, și însoțitor al copiilor la miting. „Cei care nu au bani de microbuz merg pe jos. Ajung tîrziu la ore și unii profesori îi ceartă pentru că au întîrziat. Și iarna mergem pe jos și e frig”, spune și M.P., o elevă în clasa a V-a. Zorel A. locuiește lîngă pădure. „Pînă la microbuz merg șase kilometri. Trebuie să mă trezesc la șase ca să ajung la școală”, se plînge băiețelul.

Primărie PSD

Din 2004, pînă în 2005, transportul copiilor din cele două sate s-a făcut cu un microbuz achiziționat de Primăria Filipești. Mașina a ajuns acum într-un grad ridicat de uzură, spune primarul Ioan Apostol, și nu mai este sigură pentru transportul copiilor. Primarul comunei, vechi membru PSD, spune că de cînd e altă putere n-a mai primit nici un ban de la Ministerul Educației și Cercetării și că tot ce a făcut pentru școlile din Filipești, a făcut cu bani din bugetul propriu. Ioan Apostol este nemulțumit că pe lista cu investiții pe 2007 aprobată de Ministerul Educației și Cercetării Filipești n-a avut loc. „Am făcut două adrese pentru microbuz, una în septembrie 2006 și una în ianuarie 2007. Nu mi s-a dat nici un răspuns. Am pus încălzire centrală în școlile din Galbeni, Hîrlești, Onișcani și Boanță cu bani de la buget, un miliard și 900 de milioane. Școala din Onișcani este cam șubredă. Trebuie să bag și la Școala Filipești încălzire centrală. Dar n-am primit nici un ban”, se revoltă primarul. Apostol spune că inspectorul școlar general Ovidiu Cojocaru nu i-a dat prea mari speranțe ba chiar că l-ar fi întrebat: „Nu se putea să nu-l aprobați?”.

S-ar putea să nu primească

Ioan Apostol s-a adresat copiilor care s-au aflat în fața Primăriei Filipești, promițîndu-le că va încerca să găsească o soluție. „Fapte nu vorbe”, a strigat un copil, spre amuzamentul tuturor. „E un an de austeritate”, a mai spus primarul elevilor. Ovidiu Cojocaru, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a respins ipoteza lui Apostol referitoare la amestecul politicii în administrarea banilor. „La Inspectorat sunt depuse 60 – 70 de cereri de microbuze și vor veni aproximativ 20. S-ar putea să fie zone care să aibă mai mare nevoie. Ce ar fi acum ca toate celelalte 70 de zone să facă miting”, a spus Cojocaru. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.