«Elim», paradisul vîrstei a treia de la Solonț

Comuna Solonț. într-un cadru natural absolut mirific, similar poate-n frumusețe stațiunilor montane, la margine de sat, se ridică un cămin de bătrîni, adăpost cîtorva suflete oropsite, rămase fără venituri sau rude care să-i îngrijească ori aruncate pur și simplu pe drumuri de odraslele lipsite de inimă.

Fapta unui bun samaritean

Vasile Bara, născut acum 50 de primăveri, constructor de profesie, a părăsit România încă din anul 1978 pentru a cere protecție politică statului german. „M-am căsătorit acolo, iar mai tîrziu m-am stabilit pe continentul australian cu întreaga familie”, a povestit el. 20 de ani mai tîrziu, bărbatul revenea pe plaiurile natale, cu gîndul de a activa în țară pe linie umanitară. „Am deschis fundația Elim Nursing Home Mission, prin intermediul căreia am început să adun fonduri de pe la cunoscuți sau biserici pentru a construi un adăpost pentru oameni nenorociți, fără bani sau familie ori bolnavi. Am cumpărat un teren în Solonț, un loc liniștit și tare frumos, și am ridicat cît mai rapid clădirea ce a găzduit în primă instanță cinci vîrstnici, cazurile cele mai grave cu care am luat contact”, a continuat Vasile Bara. Astfel a luat ființă azilul Elim, astăzi avînd 26 de asistați, un spațiu de cazare într-un stil rustic, însă dotat cu centrale termice ori mașini de spălat, cantină nouă aproape gata de dat în folosință și un director ce muncește cot la cot cu oamenii și care-i învață pe asistați cum să-și poarte de grijă reciproc pentru a conserva atmosfera de familie. „Vin aici în fiecare vară pentru vreo două-trei luni, în rest locuiesc în Australia. Din nefericire, mă lovesc tot mai frecvent de problema banilor, în sensul că nu prea mai fac față, din donații, cheltuielilor de peste 2000 euro lunar. Beneficiarii mă sprijină și ei cu pensia, în cazul în care o au, și tot e foarte greu. Nu pot decît să sper că se va ivi la un moment dat un om cu stare care să ajute acest proiect”, a mai zis australianul.

Căminul speranței

într-o scurtă vizită prin unitate am stat de vorbă și cu asistații, cărora proiectul lui Vasile Bara le-a redat speranța. Soții Stanciu din Onești, de exemplu: „am avut apartament la oraș, dar băiatul ni l-a vîndut în timp ce eram plecați cu treburi prin București și la întoarcere efectiv ne-a dat afară. Pe cînd eram mai disperați, am auzit de fratele Bara, care ne-a primit aici cu dragă inimă. Nu știu ce am face dacă el ar fi silit să închidă căminul”, au spus ei. „în 1984, am fost evacuată din apartamentul pe care-l aveam în Bacău de oamenii lui Ceaușescu și multă vreme am locuit într-o clădire părăsită. într-o bună zi a apărut Vasile Bara și mi-a dat o nouă viață”, a povestit Aurica Manea. „în urmă cu cîțiva ani, nora m-a aruncat pe drumuri și am plecat încotro am văzut cu ochii. Un timp am stat într-un cămin din Roman, apoi am reușit să vin la Elim. E ca acasă aici, sîntem o mică familie și ne ajutăm între noi. Vasile Bara ne dă mîncare bună și pastilele de care mai avem nevoie, ba chiar unora le-a mai pus la punct și dantura”, a spus Maria Dumitriu, în vîrstă de 90 de ani. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!