Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, în parteneriat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bacău și Autoritatea de Sănătate Publică Bacău, au inaugurat ieri, 7 septembrie, expoziția specializată „Medicalexpo” – ediția a IX-a. Expoziția este organizată în perioada 7 – 10 septembrie la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Sînt prezente 21 de firme, din șapte județe ale țării, care prezintă oferte de tehnică medicală, aparatură și sisteme de diagnosticare, echipamente și tehnică de laborator, echipament stomatologic, aparatură de estetică corporală, materiale pentru dezinfecție și sterilizare, produse farmaceutice și parafarmaceutice și servicii medicale. Acestea vin de la firme din București, Maramureș, Brașov, Cluj, Iași, Neamț, Mureș și Bacău. Peste jumătate dintre firmele prezente la Medicalexpo reprezintă importante companii de profil din țară și din străinătate. „Judecînd după interesul prezentat pentru această manifestare – a spus președintele Camerei de Comerț, Doru Simovici – avem speranța că, în timp, vom ajunge ca în Bacău, să organizăm acțiuni de acest gen de mai mare anvergură”.
La deschiderea expoziției au fost prezenți, alături de oameni de afaceri, cadre medicale și ziariști, subprefectul Nicolae Olaru, viceprimarul Constantin Scripăț, directoul Autorității de Sănătate Publică Bacău, Mihaela Popescu, și directorul Casei Județene de Sănătate, Maria Tioc. „Apreciez consecvența cu care Camera de Comerț organizează astfel de evenimente – a opinat Mihaela Popescu. Prin acestea ni se facilitează accesul la ultimele noutăți în domeniul tehnicii și aparaturii medicale. Manifestarea este interesantă și prin parcul expozițional, dar și prin sesiunile științifice care au loc, cu teme susținute de șefi de secție ai Spitalului Județean de Urgență Bacău și de medicul șef al Casei Județene de Sănătate, Ileana Tudoran”. La rîndul ei, Maria Tioc a apreciat că expoziția își va atinge scopul prin numărul mare de vizitatori așteptați. „Prezența multor furnizori de aparatură medicală – a precizat Maria Tioc – înseamnă că și noi vom putea cumpăra produse și servicii medicale mai bune, dar și că furnizorii de servicii cu care sîntem în contract vor lega relații comerciale cu firmele prezente în expoziție. Și Casa Județeană de Sănătate organizează, în expoziție, un simpozion, pe tema programelor de sănătate, care credem că este de mare interes, inclusiv pentru publicul larg”.
Astfel, ieri a avut loc simpozionul „Recuperarea coloanei vertebrale. Factorii de mediu” (organizator, Ordinul Asistenților Medicali din România – Filiala Bacău), iar astăzi, de la orele 12,30, se va ține simpozionul „Implementarea programului de sănătate. Diabetul și boli de nutriție” (organizator, Casa de Asigurări de Sănătate Bacău și Autoritatea de Sănătate Publică Bacău), iar de la orele 14,00 simpozionul „Tratamentul eventrațiilor prin protezare cu plase neresorbabile”, prezentat de dr. Vasile Palade și dr. Florin Gunea. De asemenea, pe parcursul expoziției se efectuează, gratuit, analize medicale pentru vizitatori. Expoziția se încheie duminică, 10 septembrie, la orele 16,00. Programul de vizitare este zilnic între orele 10,00 – 18,00. Ziarul de Bacău este partener media al organizatorilor acestui eveniment. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.