EMIGRARE LA ÎNDEMÎNĂ? O americancă oferă băcăuanilor joburi prin Internet

Redacția Ziarul de Bacău

• firma unei canadience născute la Craiova propune doritorilor să lucreze în străinătate ca baby-sitteri sau îngrijitori de bătrîni la domiciliu, cu promisiuni de rezidență și apoi cetățenie pentru angajat și familia sa • „distracția” costă de la 1200 la 3000 $, plus costuri cu viza și transportul • salariile promise variază și ele între 650 și 1000 $ canadieni lunar

Băcăuanii amatori de locuri de muncă în străinătate, dar mai ales de emigrare în îndepărtata Canadă, au acum la dispoziție, pe Internet, o nouă oportunitate. La adresa www.jobusacanada.com, ei vor găsi oferta unei canadience de origine română, care le propune să lucreze ca baby-sitteri sau îngrijitori de bătrîni la domiciliu în condiții destul de avantajoase.

Ce anume trebuie să facă persoanele interesate de oferta Monicăi Stoica? Indiferent de vîrstă, ele trebuie, în primul rînd, să dorească șederea neîntreruptă în Canada timp de măcar doi ani. De asemenea, este necesară experiență cu carte de muncă în domeniu sau, în orice caz, absolvirea unor cursuri specifice în ultimii trei ani, liceul terminat, vorbirea relativ fluentă a limbii engleze, lipsa oricărui cazier, precum și achitarea costurilor pentru viză, emigrare și bilet de avion. Astfel, solicitanții vor trimite prin poștă firmei actele necesare, traduse și legalizate, urmînd ca aceasta să obțină aprobarea guvernului canadian, contractul de muncă și viza. Mai mult, firma Monicăi Stoica promite, la încheierea a doi ani de lucru, acte de emigrare pentru solicitant și familia sa, mai precis rezidența și apoi, după încă trei ani, cetățenia canadiană. Cît despre salarii, potrivit site-ului, ele variază de la 650 la 1000 de dolari canadieni lunar.

Aparent grozavă, oportunitatea Monicăi Stoica are, evident, și un preț. De la persoanele care-au obținut un asemenea post, firma canadiană pretinde 1200$ la plecarea din Romănia sau 3000$, în zece rate, din salariul care le așteaptă la destinație. De asemeni, în momentul în care se dorește stabilirea în Canada, se va mai plăti prețul guvernului canadian pentru așa ceva. (Alin LEANCĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.