O simpatică hîrjoneală din care n-au lipsit ingredientele provocatoare purtînd amprenta inconfundabilă a poetului Emil Brumaru, dar și sobrietatea consacrată a profesorului Alexandru Călinescu, s-a derulat ieri după-amiază în foaierul Teatrului „Bacovia”. Inițial, lansarea volumelor „Cerșetorul de cafea” și „Adriana și Europa” ar fi trebuit să se desfășoare în Librăria „Glissando”, dar numărul mare de studenți și curioși a surprins organizatorul, editura Polirom, reprezentată prin Florin Lăzărescu, care a fost nevoit să mute spectacolul poetic la teatru. Aici, și-a făcut simțită prezența atît scriitorul Petru Cimpoieșu, mai scump la vedere în asemenea ocazii, dar amic bun cu invitații, dar și scriitorul Sergiu Adam ori Carmen Mihalache, redactoru șef al „Ateneului”, și mulți alții. Ca să nu-l mai pomenim pe Calistrat Costin, directorul Teatrului, a cărui bună dispoziție s-a făcut simțită grație întrebărilor adresate poetului Emil Brumaru, simpatizant cunoscut al frumoaselor apărute în publicațiile consacrate pentru adulți și nu numai.
Pe lîngă dezvăluiri mai mult sau mai puțin cunoscute băcăuanilor, cei doi au amintit și de tentativa de a-l vizita, în 1989, pe mazilitul Andrei Pleșu la Tescani, eșuată din cauza „unor mașini negre, care au blocat drumul spre Centrul de Cultură. Prezența celor doi la Bacău a fost posibilă atunci grație poetului Vasile George Puiu. Alexandru Călinescu a mai vorbit despre cenzurile impuse poeziilor lui Brumaru de comuniști, dar a explicat și titlul cărții sale, legătura între Adriana, un cunoscut fotomodel de origine slovacă și Europa, conexiuni delicate ce au la bază amestecul de culturi, pe care nu le poți lămuri decît citindu-l pe autor, fie în volumul lansat ieri, fie în numerele fostei „Dileme” sau în „Dilema veche” de azi. S-au mai pomenit și slabele legături între oamenii de cultură din Iași și cei din Bacău. Reprezentantul Poliromului a adus băcăuanilor și nr. 5 al „Suplimentului de cultură” realizat de „Polirom” și „Ziarul de Iași”. S-au pomenit tineri poeți și scriitori, „măcar să audă de ei”, vorba lui Brumaru, și, după două ceasuri de discuții, autorii au oferit autografe celor care și-au cumpărat cărțile lansate. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.