Energie electrică la parametri europeni de mediu prin stația de transformare Gutinaș

Administrator

Societatea Transelectrica a pus în funcțiune ieri, 27 iunie, stația de transformare de 400 Kv modernizată de la Gutinaș – comuna Ștefan cel Mare. Este vorba de un amplu proiect de modernizare a stațiilor de transfrmare din România, pe care Transelectrica îl derulează împreună cu firma suedeză ABB Power Systems. Evenimentul a fost marcat prin prezența la Gutinaș a ambasadorului Suediei la București, Excelența Sa Svante Kilander, a președintelui ABB România, Peter Simon, a directorului general al Transelectrica, Stelian Gal, a directorului general în Ministerul Economiei, Alexandru Săndulescu și a directorului Transelectrica Bacău, Ștefan Țibuliac. De asemenea, au fost prezenți șefii proiectului, Samir Ibrahim – din partea suedeză și Gabriel Bălăiță – din partea română, un numeros grup de specialiști în energetică și ziariști.

Pornirea stației de transformare de 400 kV de la Gutinaș, în varianta ei modernizată, este prima etapă a proiectului de modernizare inițiat de Transelectrica în sistemul său de transport de energie electrică din toată țara. Dacă evenimentul a avut loc la Gutrinaș, nu este întîmplător, stația de aici fiind una dintre cele mai mari din țară și unicul nod de transport și alimentare cu energie electrică în toată Moldova. Proiectul constă din înlocuirea echipamentelor vechi, uzate fizic și moral, cu echipamente performante și tehnologie de ultimă genrație, care asigură creșterea siguranței în funcționare a echipamentelor, disponibilitatea și economisirea energiei electrice, ca și crearea premiselor comandării de la distanță a stației. Pe toată durata lucrărilor de retehnologizare, stația a funcționat, însă, continuu. „Stația Gutinaș – a spus Stelian Gal – este un nod al Sistemului Electroenergetic Național (SEN), prin care se asigură alimentarea cu enerigie electrică a întregii zone de Nord-Est a țării. Proiectul a fost finanțat printr-un credit extern, asigurat de Nordic Investment Bank – NIB Suedia, cu 70 la sută din valoare, și din surse proprii Transelectrica, cu cealaltă parte. Valoarea contractului pentru stațiile de 400/200 kV este de 32,6 milioane de euro”.

Proiecte pentru „energie curată”

Lucrările în stația Gutinaș au început în ianuarie 2005. Doar simplul parcurs al traseelor „pietonale” prin stație arată diferența netă dintre partea veche a acesteia, din care mai funcționa ieri, pentru numai trei-patru zile, un transformator, și partea nouă. în trei-patru celule eletronizate, pe care energeticienii le numesc „creierele stației”, se trimit automat, din computere, comenzile, iar manevrele de cuplare sau decuplare, în funcție de necestități, se fac, de asemenea, automat. Un grup numeros de specialiști în domeniu au asistat ieri la punerea în funcțiune a stației. I-am auzit comentînd pe seama lucrărilor tehnice făcute la Gutinaș și i-am ascultat explicînd avantajele noilor echipamente. Alegerea partenerului suedez pentru această lucrare nu a fost întîmplătoare, susțineau ei, ABB fiind lider mondial în această industrie. „Este un exemplu deosebit de colaborare a specialiștilor români și suedezi – a apreciat și ambasadorul Svante Kilander. Guvernul suedez privește cu deosebit interes proiectele din domeniul energetic și din domeniul protecției mediului, strîns legate între ele. Iar în acest proiect este vorba de o mare cantitate de energie care trebuie transportată, dirijată într-o zonă atît de mare. Este o specializare a companiei ABB. Ideea de protecție a mediului este însă cea care domină”. Simon Peter a subliniat că nu se va opri aici împreună cu firma pe care o conduce. „Lucrăm într-o economie deschisă – a spus specialistul suedez -, deci ne dorim tot mai multe proiecte. Tehnologia noastră este disponibilă și pentru companiile Electrica, Hidroelectrica, dar și pentru alte industrii. Aici e doar o parte din activitatea noastră. Dar, altfel am lucrat într-o stație atît de mare, comparativ cu unele în care am avut de a face cu sarcini electrice mult mai mici”.

înnoiri după 40 de ani

Stația de 220 kV Gutinaș a fost pusă în funcțiune în anul 1968, cea de 110 kV în anul 1975, iar stația 400 kV în 1976. Ea a funcționat permanent la parametrii maximi, ceea ce a condus la uzura echipamentelor și în special a izolației. Retehnologizarea stației a început în anul 2005 și va continua, pe etape, pînă în anul 2007. Celulele vechi se vor demonta integral și vor fi înlocuite cu celule noi echipate cu tehnologii moderne cu grad de fiabilitate ridicat.
Proiectul de la Gutinaș face parte din tr-un program de retehnologizare a 15 stații de transformare din toată țara, puncte cheie ale SEN.
Asupra importanței punerii în funcțiune a stației modernizate de la Gutinaș și a dialogului cu principalii actori ai acestui episod de coperare industrială vom reveni. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.