Eroi au fost

Ziua cea mare a românilor

Pentru istoria modernă a românilor, ziua de 9 Mai are o triplă semnificație: proclamarea independenței de stat la 1877; contribuții și jertfe de sînge la victoria asupra fascismului – 1945; sărbătorirea – alături de comunitatea statelor continentului nostru, a Zilei Europei. O evocare a faptelor de arme și a eroilor care ne-au croit calea spre o țară liberă, independentă și demnă, în rîndurile ce urmează:

Nemuritorii Regimentului 14 Bacău

La 4 septembrie 1876, flăcăii băcăuani s-au prezentat la arme ca să apere apropiata independență a țării. Ei s-au pus sub stindardul Regimentului 8 Dorobanți, alcătuit din batalionul 1 „Suceava” (4 companii), batalionul 2 „Neamț” (3 companii), batalionul 3 „Roman” (3 companii) și batalionul 4 „Bacău” (4 companii), cu un total de
3 954 soldați și gradați. Proaspătul regiment intră apoi în componența Diviziei 4 infanterie comandată de generalul Alexandru Cernat. Pentru sporirea capacității de luptă a fost necesară, la 1 ianuarie 1877, o nouă organizare, astfel că s-a constituit Regimentul 14 Dorobanți, avîndu-l comandant – din 18 ianuarie – pe colonelul Ioan Logadi. Se mai aflau însă și alți băcăuani, în alte unități ale armatei române. Maiorul Constantin Ene era în Regimentul 6 infanterie, căpitanul Arcadie Șeptilici în Regimentul 8 călărași, iar alții în companiile a 7-a Berheci și a 8-a Zeletin. Cu toate neajunsurile, regimentul s-a pus în marș și la 14 aprilie a sosit la București. Entuziasmul soldaților compensa lipsurile și „veselia era com(un)icativă și făcea bine tuturor”. Două zile mai tîrziu regimentul are un nou comandant, pe colonelul Alexandru Fotea. Cu el în frunte, la 25 aprilie soldații sînt trecuți în revistă de însuși domnitorul Carol, pe platoul Cotrocenilor. Tot acum i se comunică hotărîrea că unitatea va face parte din Brigada 1 infanterie a colonelului Grigore Cantilli. După ce ostașii au primit binecuvîntarea, Regimentul 14 primește ordin, la 2 mai, să pornească spre Bechet. Scopul: ocuparea unor „…poziții avansate către Dunăre spre a se opune turcilor”.

Temelie unei noi ere pentru scumpa noastră patrie…

Proclamarea Independenței României, la 9 mai 1877, a fost primită peste tot cu un entuziasm de nedescris. Prefectul de Bacău, cu lacrimi în ochi telegrafiază: „Știrea împlinirii marelui act al independenței noastre și resbelul cu Turcia a fost primită cu mare bucurie și entuziasm și pe lîngă că m-au însărcinat a fi interpretul lor către dumneavoastră (primul ministru), dar am adresat și măriei Sale o telegramă de felicitare acoperită de multe semnături”. La rîndul său, primarul Bacăului – Gheorghe Hocing, telegrafia adresînd felicitări „domnilor deputați în această zi solemnă, în care toată țara cu recunoștință vă mărturisește că ați pus temelia unei noi ere pentru scumpa noastră patrie ale cărei mari destine vă sînt încredințate”.
De la Unirea din 1859 nu se mai văzuse o asemenea situație. Cer să fie înrolați în trupele de cavalerie Rudolf și Lascăr Sturza, Iorgu Lascăr, Calinic Popovici – „superiorul Mănăstirii Nifon”, arătînd că România „are trebuință de concursul și brațul fiecărui român pentru a învinge pe inamic”. Tînărul băcăuan Ion Iliescu, elev al Școlii militare din Iași, primește învoirea de a pleca pe front.
Primele ciocniri între Regimentul 14 și turci are loc la 5 iunie. Odată ce au primit botezul focului, băcăuanii se angajează în luptele crîncene pentru ocuparea Nicopolului. La 17 iulie, alături de alte trupe românești, Regimentul 14 intră victorios în Nicopole, „drapelul românesc fiind înălțat asupra cetății”. De aici, ei se îndreaptă în marș către Plevna. N-au timp nici să se odihnească pentru că „la ora 2 noaptea Regimentul primește ordin să pornească pe batalioane la poziție, care s-a și executat pe dată. în după-amiaza zilei de 30 august bravii noștri ostași atacă, alături de alte trupe românești și rusești, fortul Grivița 1, pe care-l ocupă. Orice încercare a turcilor de a-l reocupa s-a izbit de tăria luptătorilor noștri. „Din nefericire, cad la datorie căpitanul Dimitrie Bușilă, comandantul companiei a 6-a Tg.Ocna, căpitanii Somcuș și Costin, sublocotenentul Hristodorescu, șaptesprezece soldați, printre care: Mihai Antal și Nicolae Georgescu din Răcăciuni, Giurgiu Dumea și Tudorache Ciubotaru din Parincea, Costache Căprioară și Pascal Ioja din Prăjești, Gheorghe Băbuș din Dămienești, Ion Moței din Găiceana. S-au luptat ca niște eroi! „Regimentul 14 dorobanți s-a distins foarte mult!”, raporta cu mîndrie generalul Alexandru Cernat, adăugînd că „…au fost luate din mîinile inamicului redute ce le apăra cu atîta înverșunare, și un drapel și trei tunuri au fost cucerite de trupele noastre. Aceste trofee eu ordon a se trimite în capitala țării și a se păstra acolo ca o veșnică dovadă a vitejiei armatei românești”.
Dar regimentul nu se culcă pe laurii victoriei. Luptă pentru cucerirea redutei Grivița 2. Sînt pierderi așa de grele, încît la 8 septembrie este completat cu 600 de recruți. Și din nou la luptă! De data aceasta atacînd pozițiile otomane de la Opanez. Un atac sîngeros, în care își pierd viața eroic Gheorghe Martin din Nadișa și Costache Crețu din Poduri. Piatra de încercare era, însă, Plevna.
Iată cum descrie acele evenimente soldatul Alexandru Niță din satul Băhnășeni. „întîi ne-a spus colonelul Fotie: Haideți, băieți, la atac! Am mers, ne-am dus ș-am făcut așe, ș-o perit lume multă. Mersem pe brînci și ne aprochiam și turșii da focuri din rădute. I-au scos de-acolo și s-o dus în alta și de-acolo nu i-au mai putut pîn spre ziua de Andrii. Atunci a ieșit singuri, pe la miezu nopții, ș-o ișit cu atac pe sus spre Vidin, că s-o nimerit liniia rusească la gura Pleavnei. O tăiat turșii trii linii de ruș, că da, și rușii, da și turșii. Pînă la ziuă a ținut rușii și, cînd s-o făcut ziuă ș-o văzut, ș-o dat împrejur și o vinit și românii. Și pe urmă s-o predat turșii. Am fost și ieu acolo. La trii atacuri am fost, la loatu Pleavnăii”.

Ei și-au făcut datoria

Pentru faptele lor eroice, ostașii Regimentului 14 au fost trecuți în revistă de țarul și marele duce Nicolae al Rusiei, de domnitorul României. Băcăuanii își continuau înaintarea, astfel că la 18 decembrie ajung la Rahova. Mai întîi trebuiau tăiate „căile de comunicație între Belogradcik, Palanca și Vidin”. Regimentul, „…la 31 decembrie a sosit în satul Ruzinici, aproape de Belogragic, luînd toate precauțiunile de siguranță, iar a doua zi a concurat la asedierea Belogragicului cu celelalte trupe deja sosite”.
Pierderile sînt grele, efectivul ajunge la 320 de oameni. Refăcut la 13 februarie, băcăuanii au înălțat drapelul românesc „pe zidurile cetății Belogradgik și a fost salutat cu trei salve de tunuri și urale entuziaste ale populației”. După ce „au îndeplinit toate misiunile ce li s-a dat și mai ales au executat continuu marșuri și stări în avanposturi, prin nămeți mari, pe un frig puternic, în fața unui inamic care nu a stat cu totul pasiv, ci a făcut mereu incursiuni”, Regimentul 14, la 23 februarie „a trecut Dunărea în țară”, cu sentimentul datoriei împlinite. Duminică, 13 august 1878, Regimentul 14 dorobanți aflat sub conducerea colonelului Alexandru Fotea, trece pe sub „Arcul de Triumf” de pe Șoseaua Națională „la marginea sudică a orașului” (azi cartierul „Orizont”). Un „număr imens de cetățeni și cetățene, garda orășenească subpt arme au salutat cu bucurie sosirea regimentului, care în tot parcursul pînă la Primărie (clădirea Bibliotecii Județene), a fost primit de cetățeni cu buchete de flori și cu drapele tricolore naționale”.
La 8 octombrie 1878, „…la intrarea triumfală a armatei în Capitala țării, Regimentul a trimis un detașament cu drapelul în față, de 60 de oameni aleși din toate companiile”. Orașul Bacău și-a delegat soldații Vasile Chiuaru și Toader Pintilie, ambii grav răniți în luptele din sudul Dunării.
Contribuția băcăuanilor la Războiul de Independență a fost uriașă, neexistînd localitate, cetățean care să nu participe cu bunurile sale la purtarea războiului. Bacăul și-a trimis în focul luptelor 1589 ostași, dintre care mulți „…au stropit cu sîngele lor înfăptuirea Independenței: 312 eroi”. Urmașii acestor „nemuritori” nu i-au uitat ridicînd, în semn de omagiu, în numeroase localități, monumente – borne peste veacuri ale unor mari fapte istorice.

P.S.: Vor fi grav răniți în luptele de la Plevna și Rahova și eroii: Ioan Darie din Nănești, Constantin Mihăilă din Horgești, Vasile Ardeleanu din Berești-Tazlău, Zaharia Șebănoae din Dofteana, Constantin Radu din Tescani, Ioan Rusu din Măgirești, Ioan Corneliu din Negulești, Petre Lupașcu din Brustureni, Vasile Botezatu din Drăgugești și Ioan Radu din Corbasca.

Eugen ȘENDREA. Luptă pentru cucerirea redutei Grivița 2. Sînt pierderi așa de grele, încît la 8 septembrie este

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!