Eroi au fost!

în prima linie de atac
* Locotenentul Chivu Stănescu din Podu Turcului

30 august 1877; o zi înaintea celei de-a treia bătălii pentru Plevna: „Iată-ne în fine în față cu inamicul; vă scriu chiar din tabără; astăzi sîntem în ajunul unei mari bătălii, bătălia decisivă de la care depinde soarta întregii țări: sau ieșim învingători, sau toți rămînem aici. De trei zile tunurile bombardează forturile turcești semănate înaintea Plevnei (…). Avem multă speranță (…). Fiți cu curaj, cum sînt și eu; nu vă întristați, pentru căci luptăm cu toții pentru țară (…). Și vom învinge desigur…”
încheind acestea căpitanul Grigore Gheorghievici lipi scrisoarea înmînînd-o unei ordonanțe. âși făcu cruce, ridică sabia și strigă:
„înainte! Ca la Călugăreni, băieți!”
Prima linie a coloanei de atac o formează Compania1, comandată de locotenentul Chivu Stănescu, avînd alături Compania a 3-a sub comanda căpitanului Leon Cracalia. Locotenentul Chivu Stănescu strînge într-o mînă sabia, iar în cealaltă pistolul. Pare un erou de legendă. Era cel mai iubit dintre tinerii ofițeri. Avea și de ce. Se născuse la Podu Turcului pe 14 noiembrie 1834. Dascălii din sat îl apreciau ca fiind cel mai ager la minte, fiind talentat la matematici, dar iubind și istoria țării. Acolo, între viile nesfîrșite ce acopereau dealurile, asculta în serile de vară spuzite de stelele nenumărate poveștile bunicului său. Parcă-l vedea pe Ștefan cel Mare și Sfînt, pe Mihai unificatorul țărilor române, pe Cuza primul domn al Principatelor Unite:
– Dragul meu nepot, să știi că noi, răzeșii, am dus greul tuturor. Cînd băteau clopotele la biserică ne lăsam totul pe seama moșnegilor, iar noi, cei tineri, puneam mîna pe sabie și săream să salvăm de la pieire scumpa noastră țară a Moldovei. Ne-am bătut cu neamuri vestite, a căror tărie era fără seamăn, fără ca noi să punem genunchiul în țărînă.
Așa sîntem noi, românii, fără teamă și prihană!
Cît de mult i-au folosit lecțiile de istorie ale bunicului! La 16 februarie 1851, cînd avea doar 17 ani, hotărăște să intre în armata țării. Va urma pilda eroilor noștri neînfricați. La 4 decembrie 1854 este avansat sergent. Nu se mulțumește cu atît. La 7 mai 1866 susținea un greu și riguros examen, pe care-l ia cu rezultate excelente, devenind sublocotenent. Peste 6 ani, la 6 iunie 1872, Chivu Stănescu e numit locotenent în Regimentul 6 dorobanți. Pentru cîteva zile revine acasă, la Podu Turcului. La vederea tînărului locotenent, chipeș, cu ochii de culoarea murei coapte, codanele satului oftau din răsputeri. Dar, tocmai cînd gîndurile sale se îndreptau spre căsătorie, goarna răsună din nou, în mai 1877. Fusese proclamată Independența țării, dar trebuia apărată cu sabia. Locotenentul Stănescu este numit comandant al Companiei a 8-a din Regimentul 10 dorobanți, apoi al Companiei 1, din batalionul comandat de viteazul maior George Șonțu. La 12 august, cînd aburii zilei se ridicau de pe apele Dunării, batalionul 1 „Putna” începe traversarea de la Măgura. Bărci, plute, pontoane și „portițe”, remorcate de șalupele „Bucur” și „Rîndunica”, îi duc pe bravii dorobanți pe malul celălalt. Imediat începe bătălia pentru Plevna. „Reduta blestemată” rezistă, în ciuda a două bătălii sîngeroase. Acum, în zorii zilei de 30 august, alături de iubiții săi ostași pornește la asalt „în pas viu”. Urale izbucnesc din piepturile lor. Tunurile își aruncă încărcăturile ucigătoare, puștile răpăie. Soarele nu se mai zărește prin fumul negru ce se ridica pînă la cer. Locotenentul Chivu Stănescu e acolo, în prima linie. Gloanțele trec pe lîngă el. âi străpung chipiul acoperit cu pînză albă. Nu ține seama de nimic. Dorește să fie acolo sus, pe redută. Lîngă el, înflăcărat, aleargă căpitanul Cracalia. Strigă din răsputeri:
„înainte, locotenente! Să-i batem pe turci!”
Aveau să fie ultimile sale cuvinte. Un glonte îi curmă viața viteazului căpitan. Văzîndu-l, o furie de neînchipuit puse stăpînire pe locotenentul Stănescu. Se aruncă asupra redutei. Norocul, însă, îl părăsi și pe el. Un glonte îl lovi în frunte, prăbușindu-se fără viață. Trupul lui avea să fie ridicat de acolo, din prima linie, și dus în spatele frontului. Va fi înmormîntat cu onoruri militare, fiind plîns de nemuritorii săi soldați.
Locuitorii din Podu Turcului n-au uitat eroismul locotenentului Chivu Stănescu. Lui, și eroilor din 1916-1919, li se va ridica un monument în anul 1924 din marmoră. Se afla pe atunci „la vedere”, iar autoritățile, elevii, veteranii puneau la baza lui florile recunoștinței veșnice. Astăzi? Jertfa eroilor se pare că a fost uitată. Monumentul se află între clădiri, neîngrijit, la doar cîțiva pași de un W.C. public!!! âi știm pe cetățenii din Podu Turcului că sînt adevărați patrioți. Așteptăm vești bune de acolo.
Eugen ȘENDREAlia. Locotenentul Chivu Stănescu strînge într-o mînă sabia, iar în cealaltă pistolul.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!