Eroi au fost

Administrator

Armonia poruncitoare

Pentru români, fiecare ianuarie și iunie înseamnă Eminescu și, deopotrivă – timpul vitejiei noastre. Aceste două noțiuni m-au condus la rîndurile ce urmează, gîndind că este de folos pentru fiecare să-și cunoască trecutul și pe eroii neamului. âmi încredințez aceste sentimente cititorilor cu convingerea că demersul meu va mișca coarda sensibilă mai ales a tinerilor, care și-au cam pierdut busola valorilor autentice și se ocupă cu vînarea de vînt…
Gîndurile de mai sus aparțin unui oneștean (pe care-l semnăm la sfîrșitul acestor rînduri) animat de valorile perene ale tradițiilor noastre:

Este bine să ne amintim, iar cei care nu știu – să afle, că în vara anului 1920 orașul Mărășești a primit din partea guvernului francez, printr-o delegație condusă de mareșalul Joffre, în cadrul unei emoționante adunări solemne, înalta decorație „Crucea de război”. De aceea, trecerea pe lîngă această localitate-martir nu este una oarecare, cei cărora le pasă nu-și pot stăpîni inima și gîndurile la întîlnirea cu un insemn memorial ce stăpînește, asemenea unui sfinx, sensul tainic al calendarului faptelor mari grăitoare de un miracol al vitejiei românești, sanctuar plin de armonie poruncitoare și bine înfipt în pămîntul țării, aici, sub geana Măgurii Odobeștilor – Mausoleul.
în urmă cu nouă decenii, după doi ani de război mondial, circumstanțele istorice ne-au determinat să ne alăturăm grupului țărilor Antantei deoarece de aici veneau promisiunile favorabile dezideratului de veacuri al românilor – existența în hotarele aceluiași stat cu garantarea integrității teritoriale pe toată întinderea frontierelor și recunoașterea dreptului de recuperare a teritoriilor aflate sub stăpîniri străine.
După un început impetuos am fost nevoiți să ne retragem mai întîi pe crestele Carpaților și apoi în Moldova, frontul fiind stabilizat prin modificarea operațiunii noastre militare din „ofensivă strategică” în „apărare strategică”, anul 1917 avînd ca principale evenimente pe frontul românesc victoriile armatelor noastre de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au dat peste cap planurile Comandamentului germano-austro-ungar de a scoate România din luptă, aici împotmolindu-se trufia invadatorului prin victorii plătite cu un enorm tribut de sînge; de la soldat la general, nimeni nu și-a precupețit viața pentru a salva de cotropire ultimul colț de țară, de menținerea căruia se legau speranțele reînvierii. Aici, între 6 și 9 august, timp de 14 zile, pe un front ce urmărea partea de vest a Siretului, prin contraatacuri și asalturi au fost respinse 60 de atacuri inamice sub deviza-jurămînt „Nici pe aici nu se trece!”, au fost săvîrșite mari fapte de arme demne de trecutul glorios al oștirii române, din multitudinea lor ridicîndu-se entuziasmul colectiv devenit legendar dovedit de Regimentul 32 „Mircea”, care „din cauza căldurii înnăbușitoare și pentru a fi mai ușori în executarea mișcărilor, militarii și-au dat jos centurile, au scos de pe ei vestoanele, au aruncat cît colo căștile și apoi s-au angajat în apriga luptă la baionetă numai în cămăși”. Apariția pe cîmpul de bătălie a unor luptători care aveau în mîini puștile, iar ca pavăză la piept doar cămașa din in sau cînepă țesută de femeia română, l-a derutat pe inamic. înfrîngerea de la Tarnopol a obligat forțele noastre să se dispună pe un front suplimentar de 60 de kilometri și o adîncime de 20 de kilometri. în total, Armata I Română a avut 17 592 de morți și răniți, cu 9 818 dispăruți, iar rușii – 17 843 de morți și răniți, cu 8 167 dispăruți. Inamicul a pierdut 60 000 (morți, răniți și dispăruți) pentru 30 – 35 de kilometri lărgime și 8 kilometri adîncime.
Față de apriga vărsare de sînge, ecoul internațional a fost cum nu se poate mai puternic, aprecierile admirative venind inclusiv din partea inamicului. Pentru cinstirea bravurii săvîrșite în „prima adevărată și deplină victorie românească”, la inițiativa Societății Ortodoxe – Naționale a Femeilor din România (pe primele locuri fiind Regina Maria, Olga Văitoianu, Elena Dragalina, Elena Praporgescu, Zefira Voiculescu, Maria Poetaș), în vara anului 1919 a început – pe locul cumplitelor încleștări -, construirea unui simbol emblematic al veșniciei sufletului românesc, ca dovadă de istorie vie a muncii mărturisite și prin uneltele apărării, vestitor pretutindeni a dimensiunii trăirii înlăcrimate pentru generația dăinuitoare – un impunător mausoleu -, care în doar patru cuvinte pe fruntea sa – „întru slava eroilor neamului” să conserve conștiința identității prin mod de acceptare a destinului pentru vatra moștenită de la înaintași, să determine eforturile urmașilor de ridicare la înălțimea jertfelor acumulate.
Cinstirea ce trebuia dată felului cum s-a răspuns cu mintea și fapta pentru demnitate, onoare și respect de sine în viitorime s-a regăsit în îndemnul ministrului de război de atunci, generalul Nicolae Samsonovici: „Morții de aici poruncesc să se păstreze neștirbite pietrele de hotar sfințite prin sacrificiul lor și cheamă pe români în momentele de mari încercări să vină aici, să-și plece genunchii și să învețe, din veac în veac, ce este jertfa, ce este idealul, ce este Patria!”
Au urmat 19 ani de greutăți și piedici, prima inaugurare (parterul) avînd loc în anul 1924, iar următoarea (partea superioară, cupola Gloriei) – la 18 septembrie 1938, realizarea fiind posibilă datorită sprijinului dat de mari specialiști precum arhitectul George Cristinel, sculptorii Ion Jalea, Cornel Medrea și E. Beker, pictorul Eduard Săulescu și mulți alții. (Va urma). (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.