Eroi au fost

… Dăruit mai sus de orice laudă!

• Armonia poruncitoare (2)

Pentru români, mijlocul de vară simbolizează o sumedenie de evenimente cu rezonanță istorică în conștiința națională: omagierea marelui Eminescu, Ziua Drapelului, Ziua Imnului Național, faptele de glorie nepieritoare ale ostașilor, din august 1917. în episodul precedent am evocat inițiativa unor mari patrioți români de a înălța Masusoleul de la Mărășești. Ce a urmat acelor zile fierbinți?

Pentru a ne da seama de felul cum, prin ani, cu răni multe și adînci, săraci ca după război, după puteri, s-a răspuns la înflăcăratul apel, credem că este evidentă calitatea multor oameni în care s-au întîlnit în mod fericit harul, rațiunea ca simț al datoriei totale și pasiunea, un asemenea exemplu fiind relatat de revista „Flacăra” din 14 iunie 1985, intitulat „Sunt lucruri pe care nici bombele nu le pot distruge”, fiind vorba de viața și activitatea pictorului Aurel Bordenache, care la data de mai sus trăia în orașul Codlea, ca pensionar: „S-a născut în orașul Huși, la 29 septembrie 1902; tatăl său a fost inginer șef la Ministerul de Război, cu studii la Montefiore. A început școala la Liege, în Belgia, între 1909 -1911, cu dispensă de vîrstă, unde dimineața urma cursurile primare, iar după-amiaza, pînă la ora 10,00, urma „Școala de Arte Frumoase”. Directorul acesteea a văzut desenele copilului în mapa fotografului la care locuia familia Bordenache și a vrut să-l cunoască, fiind încîntat de precocitatea acestuia. Ministrul Instrucțiunii din Belgia i-a propus adoptarea, dar el a motivat că are părinți și o țară, deci a refuzat naturalizarea. Primele două clase le-a absolvit premiant, luînd diploma și refuzînd politicos cetățenia. în anul 1912 s-a întors cu familia la București. Pe baza certificatului elogios, cercurile oficiale au încercat să-l înscrie la „Școala de Arte Frumoase”, dar directorul – pictorul G. D. Mirea -, s-a opus pentru că elevul avea doar 11 ani și, potrivit certificatului belgian, ar fi trebuit să-l înscrie direct în cursul superior. Motivul? Nu se poate să termine facultatea la… 15 ani! A început cursurile liceului „Gheorghe Lazăr” pînă la războiul din 1916; pictorul Costin Petrescu s-a oferit să-l ajute prin pregătirea în particular. Are loc refugiul la Iași, unde a fost primit în mod deosebit de pictorii Gheorghe Popovici și Octav Băncilă. A învățat doi ani și a obținut note maxime. Directorul a precizat tatălui lui Aurel că e vorba de un caz unic, dăruit mai sus de orice laudă. După război a avut loc întoarcerea la București, unde a intrat la „Belle Arte” cu încuviințarea lui G.D. Mirea. Au urmat încă doi ani de muncă în care elevul Bordenache a obținut note maxime, tot cu dispensă de vîrstă comisia pentru proba „Desen” a Academiei oferindu-i „premiul întîi”. A plecat la Paris cu ajutorul lui G. Văsescu, din Botoșani (cumnat cu V. Morțun – ministru de Interne); l-a ajutat și poetul Octavian Goga. La concursul de intrare la „Școala Națională Superioară de Arte Frumoase” a reușit întîiul din 680 de concurenți și i s-a eliberat un certificat unic. între anii 1919 și 1923 a fost elevul a doi profesori de pictură și gravură, ambii – membri ai Institutului Franței. La Paris a expus în mai multe rînduri pictură și sculptură, a fost președintele secției române, l-a cunoscut pe președintele Franței, pe cel al Adunării Naționale și pe aproape toate notabilitățile acestei țări; l-a onorat cu atenția sa deosebită domnișoara Elena Văcărescu – ministru plenipotențiar al României la Paris; au fost banchete unde a ținut discursuri, fiind autorizat să vorbească în numele artelor române. A muncit enorm de mult, a cunoscut foarte mulți artiști ai vremii și a stabilit multe legături cu aceștia. A lucrat mult pentru Universitatea din București, presa vremii evocîndu-i meritele în executarea de timbre (fiind gravor al Casei Regale) cu care s-a putut face renovarea clădirii, în valoare de o sută de milioane de lei, la cererea lui Nicolae Iorga. A executat ca danie, în 1929, lucrări la Mausoleul de la Mărășești, mai dăruind și 212 lucrări în ulei făcute în zona Mărăști din vînzarea cărora s-au turnat sculpturile.
Ca mare iubitor de literatură, a fost un desăvîrșit ilustrator de carte; la solicitarea profesorului I. Simionescu – președintele editurii „Cartea românească”, timp de mai mulți ani a ilustrat numeroase volume de Sadoveanu, Rebreanu, Sorbul, Iorga. Un mare număr de ani a vorbit la „Universitatea Radio”, a scris cronici de tot felul. La 4 aprilie 1944, o bombă a căzut peste clădirea librăriei „Cartea românească” și, de la incendiul izbucnit au fost salvate foarte puține exemplare, toate celelalte fiind mistuite de flăcări și distrugîndu-se aproape tot tirajul.
Dar, despre marile fapte de cultură ale acestui împătimit al frumosului, ca și despre sfîrșitul său, într-un episod viitor. (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!