Eroi au fost

O viață bogată în fapte

Inițiatorul și susținătorul fervent al restaurării monumentului eroilor de pe Măgura Tîrgu-Ocnei, același Nicolae Costin, a mai construit alte trei monumente consacrate eroilor neamului: în orașul Tg. Ocna, la Valea Uzului și în comuna Pîrgărești. A restaurat crucea-monument, spartă în patru bucăți și risipită printre buruieni, pe care a monolitizat-o în beton și a îmbinat-o cu colier metalic, amplasînd-o în apropierea Monumentului Eroilor – cota 504, anticipînd parcă societatea românească cu epigonii și veleitarii săi printr-o tranziție ce nu se mai termină.
Acum, la cei aproape 65 de ani de viață pe care îi port în spate, urc din cînd în cînd măgura orașului meu de suflet și, privindu-l, mă simt răsplătit în efortul meu de frumusețile ce mi se aștern la picioare. Cutremurul de la 1977 a provocat mari modificări în imaginea orașului, dar mie îmi stăruie în amintire reperele de neuitat pe care le revăd cu ochii minții; mă atrag cu puterea magnetului reperele istoriei locale, cu trimiteri la istoria națională, și astfel devin prizonierul lor sentimental.
L-am cunoscut pe colonelul în rezervă Nicolae Costin și încerc sentimentul că toți ceilalți care l-au cunoscut nu îl pot uita. A avut o viață bogată în fapte, trecînd prin multe încercări, cu demnitate de oștean. A fost contestat pentru că a luptat pe fronturile Estului, după care a trudit pe șantiere conducînd oameni și făcînd dovada unor temeinice cunoștințe în multe profesii. Iși găsea timp și pentru activități civice, fiind președinte al subfilialei Tg. Ocna a Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Era ascultat și respectat de toți pentru că în jurul său emana ordine, rigoare, simțul măsurii, un spirit enciclopedic și organizare interioară desăvîrșită. I-am fost deseori în preajmă, discuțiile dintre noi se prelungeau mult. Suferea adînc pentru faptul că România a fost nedreptățită de diplomația vremurilor și că rezultatele tratativelor nu erau pe măsura contribuției și jertfelor de tot felul de pe fronturile pe care oștirea română și-a dat contribuția de sînge, că nu avem o țară suficient de respectată și cu demnitatea recunoscută, pentru care s-au făcut atîtea sacrificii. Din cînd în cînd rostea: „Azi ne lipsește căldura sufletească, se găsesc mii de motive pentru a nu se face un lucru” și îmi dădea dreptate atunci cînd îi întăream spusa cu o poezie-cîntec pe care o știu de pe vremea cînd eram copil: „Cruce sfîntă, părăsită,/ Lîngă margine de drum/ Coperișul tău se strică/ Lîngă creștinii de-acum…/ / Oamenii nu-și mai ridică/ Pălăria-n dreptul tău,/ Să se-nchine și să zică/ Doamne, apără de rău!”.

A preferat eroismul anonim

Eroul nostru s-a stins așa cum, probabil, și-a dorit: în liniște, încet, împăcat cu Dumnezeu și cu lumea, iubit și regretat de toți. Din punctul meu de vedere – într-un eroism anonim, pe care l-a preferat tot timpul. Din cînd în cînd, trecînd prin Tg. Ocna sau prin alte locuri, cu o lumînare în mînă, dar cu mintea la locul lui de odihnă veșnică, îmi îndrept gîndurile și rugăciunea către liniștea sufletului mare și generos și crezînd că-mi spune: „…noi am făcut ceea ce a trebuit și cît am putut și se mai vede; de acum, mai mult faceți voi, cei de azi”. Il asigur că lecția de viață a prins rădăcini adînci și-mi spun că lectura bună și fapta sănătoasă au avut puterea de a păstra legături nevăzute și nebănuite între frații de același grai pe un tărîm, că n-ar fi rău să redescoperim cum vremurile vitrege ne-au învățat că nimic nu-i mai dulce decît graiul în care am auzit cîntecul de leagăn al mamei, că prin felul în care a trăit și ce a făcut îl plasez în galeria înțelepciunii marelui părinte al ortodoxiei răsăritene, Dumitru Stăniloae: „…democrația înseamnă responsabilitate, datoria de a face bine întîi celuilalt”.
Desigur, toate acestea și multe altele trebuiesc slujite cu credință și apărate asemenea. Adăpîndu-ne la izvorul nesecat și bogat în năzuințe și fapte, multe din realizările oneștenilor pe tărîmul cinstirii eroilor și îngrijirii insemnelor acelor fapte ce amintesc de încleștările pentru demnitate națională își trag seva din testamentul pe care ni l-a lăsat și spun alături de toți oamenii de bine: „Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți aceia care și-au amestecat sîngele, tinerețea și visele cu pămîntul românesc”. (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!