Eroi au fost

O mînă frățească întinsă peste Carpați

• noiembrie 1918: misiune extrem de importantă

… Aeroportul Răcăciuni – Bacău, în zorii zilei de 23 noiembrie 1918. Este un ger cumplit, iar zăpada „a înghețat bocnă”. Comandorul aviator Andrei Popovici se mișcă continuu, pentru a nu-l prinde frigul, lîngă un „Farman 40” biplan și biloc, echipat cu „un motor Renault răcit cu apă și având o autonomie de zbor de 2h 45m”. în carlingă, aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup.
Vasile Niculescu? Văzuse lumina zilei la Fălticeni. Datorită firii sale blînde și la dorința părinților va urma cursurile seminarului teologic, pe care-l absolvă cu rezultate bune. Nici o clipă proaspătul preot n-a bănuit că în numai cîteva luni de zile destinul lui se va schimba radical. România intră în vîltoarea primului război mondial. Mobilizat, Vasile Niculescu urmează stagiul la Școala de Ofițeri de Rezervă, devenind sublocotenentul Niculescu. Participă activ la luptele din toamna anului 1916 pentru apărarea trecătorilor Carpaților Meridionali, comandînd un pluton. E mereu neobosit. Află că la Tecuci se fac cursuri la Școala de Pilotaj. Cere să fie trimis acolo. Este admis prin concurs și în primăvara anului 1917 obține mult-rîvnitul brevet de pilot și gradul de locotenent de aviație. Cu mare curaj ia parte la bătăliile aeriene de la Mărășești și Mărăști cu grupul 1 Aviație condus de comandorul Atanase Enescu, acoperindu-se de glorie. Dar cea mai mare izbîndă a acestui erou avea să fie alta – „idealul visat de veacuri” – cum singur avea să spună: acela de a face parte din prima solie de pace în Transilvania. Acum, el – locotenentul de aviație Vasile Niculescu aștepta, cu inima bătînd de emoție, dar cu zîmbetul pe buze, pe căpitanul Victor Precup aici, la Răcăciuni. Acesta sosește. Cei doi se îmbrățișează. Sînt prezenți la această ermoționantă plecare plină de pericole, dar și de mîndrie românească, comandantul Grupului și întregul corp al aviatorilor militari.
Dar, nu-i timp de discuții. „No, merem?! Las’ că cunosc eu drumul…”.
Avionul încărcat de manifeste și cu motorul în funcțiune – „de-ar fi avut glas ne-ar fi mărturisit și el nerăbdarea lui” – decolează. Norii începuseră să se dezlipească de pe munți și să se împrăștie cîte puțin. „Am avut – scria Vasile Niculescu – și puțin soare, iar zăpada scârțâia ascuțit sub pașii drumeților. Mi se risipise și mie o dată cu norii toată grija. Avionul era gata, calea prin aer deschisă, întreaga-mi făptură cuprinsă de nerăbdare fără margini”… „Și am plecat – povestește în continuare eroul – luând în înălțime în viraje largi. Albul pământului mi se părea tot mai nesfârșit… Lăsarăm Moineștiul în dreapta, țintind spre Asău… Colo sus, spre dreapta – Ceahlăul… La 2600 de metri trecurăm Carpații. Spre stânga, în vale, se deschide deodată larg și surâzător bazinul Bârsei… Intrarăm înspre Târnave, zărind pe rând Odorheiul, Sighișoara, Mediașul, apoi Blajul”… „Uite colo, între linia ferată și Târnava Mare, C+MPIA LIBERTĂȚII. Iată și crucea lui Avram Iancu pe culmea ce străjuiește Blajul” – zise Precup. Trecură aproape de ea, cu ochii spre mijlocul orașului. „…Manifestele, domnule căpitan!”. Și drept în mijlocul pieței câteva pachete cu manifeste date în acest scop de Marele Cartier General căzură din carlingă… „După câteva viraje peste oraș, ne scoborâm spre Câmpia Libertății. Câmpul era alb… Eram nehotărât, dar am aterizat”.
Ora 13,00. Trecuseră două ore și 15 minute… Dr. Al. Borza se află de serviciu la sediul C.N.R. Va nota, pe scurt: „Blaj. Apare un avion românesc. Apare deasupra Blajului un aeroplan românesc cu doi pasageri aruncând proclamații. După mai multe vârtejuri, coboară pe Câmpul Libertății, unde aleargă toată Garda și blăjenii în număr mare. Coboară piloții: locotenentul Niculescu din armata română și căpitan Precup, din armata ardeleană română. Au plecat de la Marele Cartier General Român din Bacău. Primul care pornește în întâmpinarea celor doi este încă un băiețandru”: „Cine sunt stăpâni aici, măi băiete?”, întreabă locotenentul Niculescu. „Români! mă rog frumos, domnule…”. „Și norodul venind se înmulțea mereu. De vreo 2-3 zile jandarmii erau cazarmați, garda națională română se construise: studenți și profesori laolaltă cu feciorii abia sosiți de pe front cu arma în mână”. Uralele erau formidabile. Se striga într-un glas: „Trăiască România M
are!” Cei doi ofițeri sunt purtați în triumf. Dr. Macovei și dr. Precup le adresează salutul de bun venit. O gardă formată din 18 studenți înarmați chiar cu o mitralieră face de pază lângă aparat. Alaiul apoi se pornește spre centrul Blajului, până la Palatul Mitropoliei. Peste tot flutură tricolorul românesc. Aici sunt întâmpinați de preotul Vasile Suciu, președintele Comitetului Național din Blaj. „De sus, în sala de ședințe, alături de camera
unde stătea, Comitetul Național prezidat de părintele Vasile Suciu discuta cu o liniște cerească lucruri Mari. Toată noaptea s-a lucrat la răspunsul ce trebuia să plece pe calea aerului înapoi. Dimineața era totul gata. Pe fața câtorva se cunoșteau urmele nopților nedormite și părul în dezordine”.

Solia de biruință a Unirii

în aceeași noapte, ziarul blăjean „Unirea” publică, sub titlul: „Prima solie din Țara Românească”: „Cei doi vulturi falnici – scria acesta – aduceau solia mântuirii, cuvântul fraților, că ei au pornit să ne întindă mâna la marea sărbătoare a Unirii tuturor românilor. Ei ne-au spus că armata română a trecut Carpații prin zăpadă de peste doi metri și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe tuturor locuitorilor de pe aceste plaiuri românești că vin în numele păcii și a(l) libertății tuturor românilor. Solia de azi e realitatea, biruința principiului național peste toate obstacolele de până acum”. Iată cum Bacăului, oraș de legendă, i-a revenit misia de a transmite solia de pace, solia de biruință a unirii tuturor fraților de peste munți.
De la Blaj, scrisorile originale au fost imediat transmise prin cadetul „Marcu” la Arad, în timp ce la Sibiu „au fost înaintate copii”.
Tînărul aviator trăiește cu adevărat clipe de măreață înălțare. Dr. Ionel Pop îi oferă, în cinstea acestui eveniment, un fragment de piatră din fostul monument numit „Piața Libertății” și următoarea scrisoare: „Dragă domnule Niculescu, trecând Carpații în zbor, împreună cu comandantul dumitale – căpitanul transilvănean Victor Precup -, ca prima solie a mântuirii noastre, ai aterizat ieri, 25 noiembrie, pe Câmpia Libertății. Du, te rog, fraților noștri dragi toată căldura sufletului nostru, du-le chemarea noastră! Dumneata ne vei fi pururi neuitat și… ca să-ți aduci din când în când aminte de aceia pe care sosirea dumitale i-a făcut fericiți, primește de la noi o bucată de piatră. Este o întruchipare a luptelor noastre seculare și a suferințelor noastre. E o bucată de piatră din vechea piatră a Libertății, ridicată în 1848 pe câmpia de lângă Blaj, unde ați aterizat dumneavoastră împreună cu românul transilvănean Precup. Piatră care a fost, între timp, aruncată în aer cu dinamită de ocupanți, pentru ca nici acest modest semn al dorinței de libertate să nu-l avem. Din trupul ei este bucata care îți va aminti de noi. Cu frățească dragoste! Doctor Ionel Pop”.
A doua zi, 24 noiembrie, în zori, echipajul se pregătea de decolare. în timp ce locotenentul Niculescu încălzea motorul, „blăjenii au intonat cântece naționale patriotice, iar carlinga avionului a fost acoperită cu numeroase buchete de flori”. Câțiva se iscăleau pe coada avionului. „Să-i rog să nu o zgârie? Oh! nu – scrie Vasile Niculescu. Din contră, să-i invit să se iscălească mulți, mulți. Toți câți erau acolo”. Așa că „peste puțin timp aripile inferioare și coada avionului se arătau pestrițe de sute de scrisuri. într-un pătrat de linii, se vedeau lămurit numele celor din garda de onoare. Rămas bun, buchete de flori, urale, căciuli și… batiste vânturate în aer, clocote de glasuri… S-a cântat „Pe-al nostru steag”, „La arme” și „Deșteaptă-te române”. Avionul, cu pînzele sale trecute prin focul bătăliilor, s-a înălțat din nou în aer pentru a-și îndeplini misiunea istorică. Sosiți cu bine la Bacău, „a doua zi, luni…, luarăm drumul spre Iași, ca să predăm plicurile Marelui Cartier General” cu „răspunsul mult așteptat”. „Icarii din Carpați” și-au îndeplinit misiunea. Păcat că peste câteva zile, la Sibiu, Farmanul (Blaj) s-a zdrobit de niște pomi…”. Dar, fusese deschis drumul spre marea și veșnica sărbătoare a românilor – 1 decembrie. (Selecție și prezentare de Eugen ȘENDREA) întâmpinați de preotul Vasile Suciu, președintele Comitetului Național din Blaj. „De sus, în sala de ședinț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!