Erou pe un front al nimănui

Ștefan RADU

Ieri dimineață, un soldat român a murit pe frontul din Orientul Mijlociu. Nu cred că este cineva în stare să spună cu ce dușman se lupta acest ostaș. Mai mult chiar: părinții lui, rudele, prietenii nu cred că înțeleg „sacrificiul pe altarul antiterorismului” atunci cînd cel drag lor a fost ucis undeva în îndepărtatul Irak. Tînărul caporalul Bogdan Hâncu este primul militar român căzut pe acest front care devine, cu fiecare zi ce trece, mai greu de explicat.

Nu atît participarea noastră la coaliția organizată de Statele Unite este discutabilă, ci lipsa unei perspective. Cît va mai dura? Care sînt țintele pentru perioada următoare? Ce rezultate s-au obținut pînă acum? Habar nu avem! Nu știm aceste lucruri nu pentru că ar fi secrete, ci pentru că și strategii de pe cîmpul de luptă habar nu au care va fi viitorul. A-i numi teroriști pe toți cei care luptă împotriva trupelor de ocupație mi se pare o atitudine exagerată. Orice popor are dreptul să ceară eliberarea teritoriului național. Cîtă vreme nici armele de distrugere în masă, nici taberele de instruire a teroriștilor, nici alte obiective militare ascunse nu au fost descoperite sau dovedite, încrederea oamenilor în trupele de intervenție dispare. Interesele economice și energetice ale marilor puteri, jocurile politice internaționale și goana după profit a companiilor transnaționale par a fi mai importante decît tragediile trăite de popoarele mici. Un soldat străin înarmat pînă în dinți care patrulează, zi și noapte, prin bătătura ta cu greu îl poți privi cu prietenie. Tot ocupant este… în Irak s-a ajuns la un blocaj politic internațional. Americanii nu se pot retrage pentru că s-ar recunoaște învinși de situație, iar grupările de opoziție nu mai au ce pierde. în asemenea condiții, toată lumea așteaptă o soluție miraculoasă, un terț care să inițieze negocierile. Cu cît întîrzie un asemenea moment, criza se accentuează și numărul victimelor poate crește de la o zi la alta. Nu violența și crima asigură comunicarea eficientă între națiuni. Cîteva mii de ani de cultură și civilizație – dacă ne gîndim la vechiul Babilon – se spulberă la prima explozie a unei mașini-capcană sau a unei bombe îngropată în șosea.

Nu este momentul pentru polemici inutile și nu-și au rostul discursurile politicianiste. Nu trebuie să punem în discuție, acum, retragerea trupelor, sub imperiul emoțiilor, într-un gest la fel de absurd ca și atunci cînd le-am trimis în tranșeele comandate de americani. însă durerea provocată de moartea unui tînăr de 28 ani, abia căsătorit, plecat în lume, din Moldova, pentru a-și construi o carieră, poate deveni debutul pentru o atentă reevaluare a rostului nostru în politica externă. Nu agresivitatea, ci diplomația ne poate scoate în evidență. Este vremea să redefinim rolul nostru în Irak. Poate ar trebui să explicăm mult mai clar faptul că dorim ajutorarea poporului irakian, nu a regimului – democratic sau nedemocratic – aflat acum la putere în Bagdad. Iar dacă oamenii de acolo nu au nevoie de ajutorul nostru, atunci de ce ne-am încăpățîna să le vîrîm în traistă? Nici Dumnezeu nu face așa ceva… Conform uzanțelor militare, Bogdan Hâncu este un erou român căzut pe front. Mai greu este să înțelegem pentru ce drepturi și valori ale acestui neam a murit el. Prezența soldaților noștri în îndepărtatul orient ne-a asigurat o viață mai bună și mai liniștită aici, acasă? A scăzut pericolul terorist în orașele României de cînd ne-am alăturat coaliției internaționale care a invadat Irakul? Nu am un răspuns exact pentru că oficialii noștri nu au găsit de cuviință să ofere, periodic, informații de acest fel. Măcar atît am avea și noi dreptul să primim în schimbul vieților sacrificate prin Asia…n traistă? Nici Dumnezeu nu face așa ceva… Conform uzanțelor militare, Bogda

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!