„Ești mai tare fără droguri!” este sloganul campaniei „Liceul Tău Antidrog”, care a început în județul Bacău cu ajutorul Asociației Rotaract Club, promotor al proiectului. Susținută de Clubul Rotary Bacău și de Asociația pentru Dezvoltare Economică Locală, finanțată și de Consiliul Județean, campania beneficiază de sprijinul specialiștilor de la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău. Obiectivul general al proiectului îl constituie conștientizarea efectului nociv al consumului de droguri (categorie în care au fost incluse alcoolul și tutunul) la nivelul liceelor din județul Bacău. Proiectul consta în realizarea, la nivelul a 22 de licee din județ, unor puncte de informare antidrog, precum și desfășurarea unei campanii pe cele trei componente: tutun, alcool și droguri. Pentru un mai mare efect asupra grupului țintă, promotorii campaniei au decis implicarea directă a 150 de voluntari, elevi în liceele participante. Campania „Liceul Tău Antidrog” va avea o durată de aproximativ șase luni. Prima instituție de învățămînt în care se desfășoară campania este Colegiul Național „Grigore Moisil” din Onești. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.