„Etnobisnis” și intoleranță

Ștefan RADU

Conferința Internațională „Ceangăii din Moldova” poate fi interpretată în fel și chip. însă, pentru a evita declanșarea unor false polemici, prefer să mă sprijin doar pe afirmațiile publice ale participanților la eveniment. Asta deoarece am sesizat o anume suspiciune frustrantă în rîndul organizatorilor: apriori, unii dintre ei mi-au declarat că presa le este ostilă. Această atitudine – nejustificată, după cum s-a demonstrat mai apoi – a impus dezbaterilor, încă din prima zi, o tonalitate nervoasă, chiar agresivă. Orice întrebare mai directă sau contraargument la afirmațiile celor ce-au conferențiat a fost perceput ca un posibil atac. De la început, s-a vorbit cu insistență despre două lucruri principale: învățămînt în limba maghiară și slujbe în bisericile din Moldova oficiate de preoți în ungurește. Orice om rațional este de acord că un minoritar are dreptul la serviciul ritualic în limba sa maternă în aceeași măsură ca și majoritarul. Am întrebat ce se va întîmpla cu românii catolici: ei vor avea preoți separați, parohii separate? Abia atunci – și în afara dezbaterilor – mi s-a spus că nu se cere decît o slujbă la o lună de zile în maghiară. De asemenea, s-a pretins că în școli este vorba doar de introducerea a trei ore de limbă maternă. Aceste date mi-au fost oferite pe hol, într-o pauză. De la tribună s-a vorbit doar despre „dreptul neamului nostru” și despre „lupta pe care trebuie să o purtăm”. Un tînăr preot venit din Italia a fost mult mai direct: „Din păcate, Vaticanul nu se ocupă decît de chestiuni de credință. însă episcopul are autonomie și putere în eparhie și nu face ceea ce trebuie să facă.” Și a continuat: „Nu contează ce zice Europa. Noi avem lupta noastră. Nu trebuie să mergem în lume ca să ne găsim busola.” Iar în ceea ce privește limba catolicilor din Moldova a fost tranșant: „S-a comis un păcat împotriva adevărului și noi trebuie să-l corectăm.” Cuvintele prelatului au dat apă la moară celor vehemenți și intoleranți, care și-au făcut din activismul ceangăiesc un mod de-a fi. Cineva care în urmă cu cîțiva ani „obținea” semnături de la morții de prin cimitire pentru a introduce limba maghiară în școlile băcăuane a lansat acuzații și jicniri greu de reprodus la adresa nunțiului papal și a Episcopului Gherghel. Cu greu au fost auzite contraargumentele preoților Vladimir Petercă și Ioan Ciurea, ceangăi și ei, dar oameni cu mințile acasă, așezați în discursurile lor logice și de bun simț. încercarea părintelui Ciurea – actualmente paroh în Ungaria – de a demonstra că nu limba, ci credința primează în biserică a dus la vociferări precum cele de pe stadioane. Interesant dialog internațional! Chiar și replica Smarandei Enache care a acuzat Biserica Romano-Catolică de erodare prin infiltrare securistă a avut menirea de a-i jigni pe prelații care ieșiseră „din linie”…
în această atmosferă, prezența unei românce din Budapesta, Anna Borbely, deputată a minorităților din sectorul II al capitalei Ungariei, a părut de-a dreptul exotică. Studiul ei referitor la situația comunităților de români din țara vecină și prietenă a fost extrem de interesant mai ales prin similitudinile politice cu ceea ce se întîmplă pe meleagurile noastre. Anna Borbely a lansat un termen cu multă încărcătură semantică: „etnobisnis”. Mi-a explicat ce vrea să zică: pe bani publici și cu susținere discretă din partea autorităților se înființează asociații și autoguvernări așa-zise românești din care fac parte doar slovaci, romi sau unguri get-beget. Fiecare se declară de ce nație are chef și conform interesului personal. Așa se mai obține o subvenție, se mai diluează o idee și se duce în derizoriu conceptul de păstrare a identității etnice. Ascultînd-o, mi-am amintit de legitimațiile de maghiar de pe la noi care au ajutat la găsirea unor locuri de muncă în Ungaria. „Etnobisnisul” este – clar! – la fel peste tot unde indivizi fără altă marcă și posibilități descoperă că pot trăi mimînd o cruciadă. Iar cruciadele – chiar dacă par a se purta sub stindarde onorabile – rămîn expresii ale intoleranței violente, aducătoare de moarte și confuzie. Le-am mărturisit unor organizatori ai Conferinței că – din perspectiva mea – „dispare orice formă de comunicare atunci cînd eu spun piatră, iar tu înțelegi bolovan”. Limbajul dublu, ascunderea unor intenții sub paravanul acțiunilor de moment (învățămînt în limba maghiară sau trei ore de limbă maternă?) și multe alte asemenea strategii nu au darul de a eficientiza dialogul. Ba cred că mai degrabă se accentuează prăpastia dintre părți. O singură minciună infectează o sută de adevăruri (dacă ele există).de zile în maghiară. De asemenea, s-a pretins că în școli este vorba doar de i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!