Eugen Verman

întrebarea de mai sus a fost lait-motivul unei recente rubrici de la radio, intitulată „Colțul copiilor”. Dacă vreți să ascultați ce mai spun copiii țării, dați pe România Actualități, dimineața, înainte de ora opt. Vreau să vă spun că e o ” găselniță ” deosebită a colegilor de la amintitul post de radio – post de radio național, auzit în toată țara, încă de pe timpul cînd eu însumi eram copil – , care pune, o dată în plus, în evidență, ce copii minunați avem în țara noastră. Asta, în contrast flagrant cu ce se prezintă, în multe cazuri, peste hotare, de varii televiziuni și radiodifuziuni, emisiuni abjecte, defăimătoare, în care, în România, ar fi doar copii handicapați, subnutriți, drogați etc, etc. E o blasfemie ce se întîmplă !, interese dintre cele mai murdare, dar și înclinația spre senzaționalul mizerabil aducîndu-ne, în acest fel, mari prejudicii. Revin la ” Colțul copiilor ” și vreau să vă spun că eu ascult această ” fugară ” emisiune în fiecare dimineață. O ascult cu plăcere și, cum, desigur, bănuiți, cu o nostalgie adusă pînă la umezirea ochilor. N-am ce face. âi dau dreptate ilustrului Vittorio Alfieri, contemporan și prieten cu celebrul Casanova, care scria, în memoriile sale, că, ‘pînă la urmă sîntem tot copii…” Așadar, în emisiunea de zilele trecute, un puști a fost întrebat dacă îi place că e român. „Da, îmi place că sînt român! „, am auzit, vocea copilului, care n-avea mai mult de șase ani. ” De ce ? „, l-a întrebat, firesc, reporetrul. ” Pentru că românii sînt buni și cuminți… Ei nu au ocupat alte popoare…” Am redat, cu aporximație. în orice caz, esența răspunsului. De altfel, în acel minut sau două sau trei, cît e timpul pentru rubrica aceasta, s-a discutat, cu un copil, pe o temă destul de ocolită, premeditat, în ultimii ani – patriotismul. De aceea, salut, din toată inima, ideea redactorului de la Radio România. La noi, patriotismul a devenit un fel de amintire. Ne mai amintim noi, cei bătrîni, că sîntem români, că avem o țară, care e numai a noastră, sau, mai bine zis acum, a fost a noastră, că facem parte dintr-o nație milenară, că avem o istorie bogată, eroică, valori eterne pe care le purtăm în sînge. în ultima vreme am călătorit și eu prin Vest. în Canada, unde am locuit, chiar, un an de zile, și unde am umblat, aproape, prin toată provincia Ontario, am observat, ca ziarist ce sînt, cam tot ce se întîmplă, am văzut că patriotismul, deși nu clamat ostentativ, e la mare cinste. Să vedeți exuberanța din Ziua Canadei ! Dar să mergeți și să vedețI că drappelul Canadei e prezent aproape la fiecare casă, din orașe sau din mediul rural, dacă i se poate spune așa… Sau, am văzut, la O mie de insule, case locuite de cei din State, toate cu drapelul SUA… Mă întorc și, iată, mă bucur că sentimentul patriotismului, înăscut, aș zice, e prezent și în sufletul copiilor noștri. Copilul acela, pe care l-am auzit la Radio, e unul dintre milioanele care e bucuros că e român. Din nefericire, s-ar putea ca peste puțini ani să-și schimbe convingerea… Asta, în condițiile în care ne-am tot duce… la vale. Cum, uneori, sînt și optimist, și acest lucru mi se întîmplă și în acest moment, vreau să cred că nu va fi așa. Se pare că Dumnezeu și-a întors, totuși, fața, iarăși, spre noi… Și atunci, nu numai copiii, dar și ceilalți, toți la număr, vor fi mîndri că sînt români…s, totuși, fața, iarăși, spre noi… Și atunci, nu numai copiii, dar și c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!