~4 min lectură 1 comentariu

Eurodeputatul Benea, avertisment pentru primării și antreprenori, după semnarea contractului de 640 milioane euro pentru apă și canalizare în județ: „Este strigător la cer să ai contract de execuție semnat de aproape un an, dar investiția să bată pasul pe loc pentru că nu se emite autorizația de construire!”

Redacția Ziarul de Bacău

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a transmis un avertisment către primăriile membre ADIB, dar și către firmele care câștigă licitațiile, referitor la investițiile prevăzute în proiectul de apă și canalizare de 640 de milioane de euro, cea mai mare finanțare europeană atrasă de județul Bacău.

„Este bine de ştiut că aceste investiții vin şi cu asumări din partea UAT-urilor beneficiare (municipii, oraşe, comune) şi că implementarea cu succes a finanțării europene ține şi de modul în care comunitățile locale înțeleg că au şi obligația respectării angajamentelor asumate anterior”, a declarat eurodeputatul băcăuan.

Dragoș Benea s-a referit și la CJ și alte instituții avizatoare, care întârzie autorizațiile. De asemenea, eurodeputatul a atras atenția asupra antreprenorilor fără capacitate de execuție, care participă la licitații și subcontractează lucrările.

Fonduri europene totalizând în jur de 640 de milioane euro vor fi investite, în următorii ani, în sistemele de utilități (apă/canal) din județul Bacău, în urma semnării – de către ADIB şi MIPE – a contractului de finanțare prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027. Investițiile vor contribui la creşterea nivelului de colectare & epurare a apelor uzate, precum şi la asigurarea alimentării cu apă pentru locuitorii din cele 41 de UAT-uri beneficiare.

Nu este doar cea mai mare finanțare atrasă vreodată de județul Bacău – implementarea acestor fonduri va conduce la rezolvarea problemelor cu furnizarea apei pentru majoritatea localităților din județ care – cel puțin în ultimii ani, inclusiv pe fondul secetei tot mai pronunțate – au avut mari dificultăți în a-şi asigura accesul la această resursă vitală.

Este bine de ştiut că aceste investiții vin şi cu asumări din partea UAT-urilor beneficiare (municipii, oraşe, comune) şi că implementarea cu succes a finanțării europene ține şi de modul în care comunitățile locale înțeleg că au şi obligația respectării angajamentelor asumate anterior.

Provocările nu se opresc aici. Există antreprenori fără capacitate tehnică reală (dovedită în licitații doar prin hârtii) care au adjudecat deja numeroase contracte, ofertând prețuri nesustenabile, şi care au urmărit de la bun început doar un singur obiectiv, evident necinstit: acela de a încasa avansurile pe lucrări și de a pasa execuția propriu-zisă la tot felul de subcontractori, complet depășiți de anvergura și complexitatea lucrărilor.

La asta se adaugă lentoarea impardonabilă în eliberarea acordurilor și avizelor, precum și a autorizațiilor de construire de către instituțiile avizatoare și chiar de către Consiliul Județean. Este strigător la cer să ai contract de execuție semnat de 300 de zile, deci de aproape un an, dar investiția să bată pasul pe loc pentru că nu se emite autorizația de construire, invocându-se tot felul de motivații și pretexte.

Oricât de mult s-ar strădui să facă politicul și administrația publică, din păcate la utilități nu avem un Umbrărescu așa cum avem la drumuri. Experiența ne arată că sunt tot mai puține companii cu know-how dovedit în domeniul utilităților și dificultățile presupuse de acest tip de lucrări îi determină pe constructori să se reorienteze spre construcții de drumuri, asfaltări etc.

În ultimii ani, s-au spus vrute şi nevrute despre problema apei în județ, mai mereu în logica arătatului cu degetul chiar de către cei care, prin funcțiile pe care le dețin (primari, miniştri), au avut şi au – în continuare – responsabilități directe pe acest subiect.

E greu de uitat cum unii dintre aceștia propuneau, în toamna lui 2022, improvizații ridicole, de exemplu să plasăm greul derulării licitațiilor în curtea primăriilor din rural, care şi-aşa au o capacitate administrativă sensibil limitată şi o lipsă acută de personal calificat. Cu siguranță abia asta era „rețeta” perfectă pentru a da cu piciorul fondurilor europene!

Eu ştiu că ADIB şi CRAB au conlucrat 24/7 pentru ca această finanțare să fie obținută, iar toți cei care au vestit şi deplâns – cu lacrimi de crocodil – iminenta pierdere a banilor europeni sunt contrazişi acum de realitate. De altfel, sunt sigur că viitoarea conducere a CJ va lucra cel puțin la fel de aplicat cu ADIB și CRAB pentru a duce la bun sfârşit obiectivul finalizării tuturor acestor investiții în sistemele de utilități din județ.

– eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Votantul
    12 iulie 2024, 09:54
    0

    In perioada 2010 – 2012 s-a incercat construirea unui parc eolian pe toata lunca Siretului, de la Oniscani pana la Sascut, cu valore totala de investitie de 500 milioane dolari. Investitie priavata facuta de un fond de american. Resultant 0. Administratia CJ sub conducerea domnului Benea nu a binevoit sa emita nici certiaficatul de urbanism. Acumen e lupul moralist.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.