Europo, venim!

Nobody is perfect

Val MĂNESCU

Doamne, cît mi-a mai plăcut America! Nebun după America am fost de cînd mă știu. Tom Sawyer a fost primul meu idol pentru spiritul lui aventurier și pentru cît de atent era să învețe că fiecare nimic din viață contează. Aveam vreo opt ani cînd mi-am făcut un cort indian în fundul grădinii, dar și arcuri și săgeți și mocasini după descrierile lui Twain. Mă fascinau cuvintele cu Y și W, așa că pe ușa cămăruței mele am scris cu litere de tablă: „Cabana Cow-boy-ului”. Deprindeam să trăiesc cu ungurii și cu țiganii și cu evreii din urbe după modelul american. În America nu conta nația, conta omenia. Așa înțelegeam eu din cărțile și filmele deștepților de peste ocean. La ei, oricît de puternic ar fi fost cineva, era obligat să se supună legii. Legile lor erau aspre, dar drepte. Șmecheria era, scurt, amendată. Nu se jucau, dacă era vorba de valorile familiei. Tot ce era nemaipomenit, din State venea. Cuceritorii Vestului sălbatic, John Waine, căutătorii de aur, Marylin Monroe și debarcarea în Normandia, Elvis Presley și guma de mestecat, Bernștein cu lecțiile lui de muzică, steagul lor dungat și înstelat, procesul de la Nurenberg, apoi rebelul de Hemingway și nebuna de Sylvia Plath, Amstrong pe scenă și Amstrong pe Lună, miliardarii lor în dolari, autostrăzile cu douăsprezece benzi, toate astea și cîte altele mi i-au făcut pe americani extrem de simpatici. Chiar dacă atunci ni se preda la școală că lumina vine de la răsărit, că prietenul sovietic ne e prieten și că toți ceilalți erau imperialiști ticăloșiți în rele, vedeam că mașinile americane erau mai frumoase decît moskviciurile și pobedele rușilor. Corvette Sting Ray semăna cu un Porsche 2006! Aveau zgîrie-nori și Golden Gate. Inventaseră keep-smiling-ul, arta de a zîmbi. Aveau umor în orice situație și, mai ales, soluții neașteptate. Eroii lor erau credibili și umani. Iar cînd pe ecran apărea THE END, dreptatea era făcută. Cîtă civilizație! Ce forță are democrația! Tare mi-ar fi plăcut să fiu american!

Cînd aveam 11 ani l-au asasinat pe Kennedy. Am văzut la televizor. Comisia Waren a tras un raport de 700 de pagini și, în final, au promis că documentele care ascund adevărul nu pot fi date publicului decît peste douăzeci de ani. Era în 1965. A rămas așa.
În Vietnam era război. Nu prea înțelegeam atunci de ce ardeau pușcașii marini casele de stuf ale gălbejiților. Zece ani m-am tot întrebat cum de napalmul și elicopterele și avioanele B-52 se împiedicau de medievala armată a Viet-Cong-ului. Într-un final neașteptat, americanii s-au retras brusc și Nordul comunist a cucerit Sudul capitalist. A rezultat o țară peste care flutură și acum steagul roșu.

Sovieticii au invadat Cehoslovacia în 1968 și Afganistanul în 1982. Statele Unite n-au zis nici pîs. Cîțiva ani mai tîrziu, americanii interveneau în Panama pe motiv de apărare a democrației și puneau ochii pe Irakul full de petrol și de dictatură. Război total terorismului. Correct! Să triumfe democrația și civilizația! Pe motiv de Al-Qaida au preluat rapid și deșerticul Afganistan. Nici rușii n-au făcut gălăgie, chiar dacă jandarmul mondial și-a asumat deja plenar rolul de conducător al lumii și e tare mîndru că poate impune minunata pax americana. Pax americana aduce democrația și dreptatea…!

Dar, fiecare le știe pe-ale lui. Între timp, pe lumea asta Ceaușescu nu mai e și în România plopul face mere și răchita micșunele. Mineriade, FNI, Bancorex, alternanța la guvernare, Europa, alegeri, scumpiri, inundații, marea axă București-Londra-Washington. Cu dragul de W. Jeep-ul ambasadei uriașei Americi trece peste o amrîtă de Dacie și omoară un om. În lupta lui sfîntă întru democratizarea vasalului carpatian, un „nea Caisă” își bagă picioarele în ea lege românească și-o tulește la mama lui. Mama lui îl ia de urechi și-l ascunde în debaraua cu rufe murdare. Van Goethem roade chewing-gum, în timp ce din Teo Peter rod viermii pămîntului. Avocații americani ai americanului au dovedit judecătorilor americani ai soldatului american că românul decedat nici nu era măcar în mașina românească din România în momentul accidentului!

Pax americana aduce liniște americanilor. Pax americana face dreptate americanilor. Mi-ar fi plăcut să fiu american. Dacă nu eram român. Din Europa. un om. În lupta l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!