Europo, venim!

Blînda moarte a cîinilor

Val MĂNESCU

Între un om și-un animal aleg întotdeauna ființa care aparține speciei mele. Intru într-o brutărie deschisă de curînd în cartierul meu. M-am gîndit la Take, Ianche și Cadîr cînd am văzut firma cea nouă alături de alte două magazine care vînd pîine în aceeași clădire. E patron un tip tînăr. Peste blugi poartă obligatoriul halat alb, e nebărbierit modern de trei zile și muncește cot la cot cu angajații. Înăuntru miroase ca la Paști. A cozonac, vanilie și drojdie dospită și căldura îmi aburește ochelarii. Franzela e fierbinte, crescută bine, iar coaja e crocantă, o ronțăi ca pe semințe, ajungi acasă numai cu miezul moale și dulce.
Carevasăzică, spun bună ziua și șeful îmi răspunde la salut cu un zîmbet larg. Nu-mi dau seama dacă aplică regulile keep-smiling-ului sau chiar se bucură că sînt un client consecvent. Lasă coca în făină ca să-mi dea el personal pîinea cea de toate zilele. Facem cozonaci, zice, dacă treceți peste vreo patru ore o să vedeți ce buni sînt… (În clipa asta, cînd povestesc, mi-am aprins o țigară, pentru că urmează să descriu senzația pe care am avut-o cînd, deodată, m-am simțit împins brutal de un nea Caisă sfrijit și mustăcios, duhnind a țuică din pufoaică). „Ce, bă, ochelaristule, nu mai încapi de mine?” – urla uscatul, după ce eu am scos un „pardon, domnule!”, mai mult pentru mine. „Ce mă-ta, crezi că stă nevastă-mea moartă pînă-ți numeri tu paralele? Io am comandă mare, șefu’, vreu colaci și tot ce trebe pentru înmormîntare. La vin m-a rupt, ia zi-i, cît face cozonacii?” Îmi fierbe sîngele și cît pe ce să-l pun la punct pe sfrijit, să-i trag și eu măcar o înjurătură, ca să vada că și ochelariștii pot fi mîrlani. Dar mă dau deoparte și-i fac loc la tejghea, să nu-i mai simt duhoarea. N-am auzit să explodeze cozonacul, dar mămăliga, da! Patronul zîmbește, încurcat. Viitorul european reacționează în stilul strămoșesc: „Și tu ce te rîzi, bă, că-ți bag pîinea aia pe gît!”

Un canal de televiziune care să prezinte vremurile, nu vremea…
Continuă întrecerile din cadrul Fazaniadei. Ditamai DNA umblă cu metrul de croitorie ca să-i măsoare lui Năstase zambaccianul și termopanele, și cu balanța, ca să afle greutatea sculpturilor chinezești primite de la Mitrea. Tțțț! – face omul român – da’ ce s-au mai înmulțit cîinii în patria noastră! Puterea umblă cu aburitorul ca să nu mai vedem cum plătim benzina și aragazul la preț elvețian din salarii congoleze. Nu se poate așa ceva, zice țara, dînd centralele la mic, să nu înghețe caloriferele. Primarii nu-s gospodari dacă nu-s din Alianță, iar dacă-s din Alianță nu tre’ să mai facă nimic, e de-ajuns că au drapelul basist la pupa și merțanul la scară. Incredibil, zice țara, de dimineata pînă seara, dracu-i mai votează pe ăștia!… Capotul blondei Udrea flutură dimineața pe ecrane și românii se adună pe la colțuri ca să-i discute noua apartenență politică. Ca să ne audă, guverniceanu cheltuiește milioane de euro și-și ține ciulite urechile lungi, ridicînd pe te miri cine la rang de James Bond. Extraordinar, se miră românul, dar nu protestează că spitalele arată ca-n secolul nousprezece.
Pare că doar cîinii și-au păstrat calitățile și menirea pe care le-a dat-o Creatorul. Au rămas consecvenți. Latră și, dacă le e foame, mușcă. Ei nu țin cont de prioritățile legislative care vizează Marea Aderare. Cei care-i vînează trebuie să fie absolvenți de zece clase, să fie agili, delicați și să aibă cunoștințe de anatomie. Adică, să nu-i facă să sufere prea tare cînd le strîng jugulara cu lațul de sîrmă inox.
Sînt din ce în ce mai sigur că nu e deloc întîmplător că Tristan Tzara, inventatorul mișcării suprarealiste DADA, s-a născut acum 110 ani în România, ba, mai mult chiar, la cincizeci de kilometri de Bacău. Asta e încă o dovadă că pe-aici, prin preajmă, e centrul bsurd al universului, locul în care nu se întîmplă nimic întîmplător. Unde, însă, viața contrazice gîndirea logică și legile bunului simț. Ce țară tristană, plină de umor – aș fi spus, dacă aș fi fost Bacovia…

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!