Europo, venim!

Bomba din căruță

Val MĂNESCU

Dimineață a tras o mamă de ploaie cu bulbuci de ziceai că vine potopul, dar acum cerul s-a limpezit și soarele arde mai ceva ca la ecuator. S-a schimbat clima, ce mai, prin găurile alea din cer se formează curenți de aer care ba adună furtunile peste noi, ba le împrăștie. De la o oră la alta se face frig și cald, de nu mai știi ce haine să-ți pui pe tine. Dar lumea se face că-i bine și-și vede de treabă. În tîrgul de miercuri dintr-un oraș din România din iunie 2006 e forfotă ca-n toate tîrgurile. Oamenii-și vînd unul-altuia sărăcia de vacă, sărăcia de porc, sărăcia. Au venit în căruțele trase de cai sau de vite, mirosind a balegă și-a fîn, ca acum sute de ani, ca pe vremea marelui Ștefan. Doar că acum roțile vehiculelor cu tracțiune animală sînt de cauciuc, au embleme de mașini scumpe, iar numere sînt de Germania, Austria, Italia, numere de Europa. Mai toate ochiurile de pisică sînt dreptunghiuri reflectorizante provenite de pe stîlpișorii de pe marginea drumului european 85, prinse în cuie ruginite pe scîndura trapezoidală de la spatele căruței. De pe capra atelajului unii vorbesc la telefonul mobil. Pe grătare sfîrîie micii la zece mii bucata, iar din difuzoarele tiribombei urlă domnul Salam în duet cu domnul Guță.
Avem di tăti. Pe tarabele improvizate din ziare sau cearșafuri pe marginea tăpșanului direct pe pămînt, găsești ce nu te aștepți: pantofi scîlciați, broaște ruginite, șuruburi, frînghii scămoșate, un jug rupt, carcase de televizor Electronica Favorit, fierăstraie știrbe, carcase de ceas, căni ciobite, păpuși fără mîini sau capete de cauciuc fără trup. Mai încolo, pe o folie de plastic roșu, o mătușă oferă un bidon cu lapte și o sigură gheată maro, pentru piciorul stîng, nou-nouță. Dacă ai nevoie, poți cumpăra legături de chei sau scaune șchioape, boarfe, pînă și un braț de lemn mîncat binișor de carii. Asta-i marfa noastră. Cu ce vă servim ? Hai, că-nchid magazinul! Din vehiculele rutiere cu tracțiune animală se aud guițat de godac și mugetul vițeilor murdari de nămol pînă-ntre coarne. Nici urmă de pasăre. Dacă-i aviară, n-ai voie cu ouătoarea la tîrg, că ai necazuri cu poliția sanitară.

Mulțimea forfotește de ici-colo, fără un sens aparent, întocmai ca furnicuțele într-un mușuroi. Ai zice că oamenii chiar au treabă.
În mijlocul tîrgului, vreo șase pompieri înarmați cu furtune transpiră de zor în jurul unei căruțe din care se vede o minge rotundă de metal ruginit. O babă vioaie, cu basma neagră și șoșoni din cauciuc plini de glod uscat, și un moșneguț nebărbierit de-o săptămînă, cu o șepcuță roșie de pînză pe care scrie I love New York, încearcă să spargă încercuirea și să dea calului o mînă de fîn. Pompierii îi resping delicat cu tulumbele. N-ai voie, mamă, e periculos. Las’ că nu moare de foame pînă vine protecția. Lumea s-a adunat ciotcă și cască gura ca la o minune. Nimeni nu mai cumpără, nimeni nu mai vinde nimic. Tranzacțiile au încetat peste tot. Nu se mai aud nici anunțurile stridente ale țigăncilor care vînd cinci perechi de ciorapi turcești la 15.000. Rien ne va plus.

– Da’ cum sî-mi iei tu mii lucrușoru’ meu, măi băiete, măi, că pot să-ți fiu tatî?! Cî lucrușoru l-am găsît la prășît pi ogorul meu șî ce-am găsît pi pămîntu’ meu, e-al meu, șî fac ci vreu cu el ! Macar di-un kil di vin sî-mi iasî, ș-o dau!
– Moșule, da’ ești inconștient, vii cu o bombă de treizeci de kile în tîrg, unde-s sute de oameni, matale ești normal la cap? Dacă explodează?
– Ci sî explodezi, măi băieti? Asta? Păi am vinit io douăj di kilometri cu ea șî tot drumu’ o făcut zbrrrr- zbrrrr pi fundu’ căruții șî n-am sărit în aer, cî dor mă vezi întreg! Ș-o sî sarî acuma?
– Hai, nene, stai cuminte, nu mai împinge, să zici mersi dacă nu te bagă la terorism. A-nnebunit lumea, frate! Auzi! Vine la tîrg să vîndă o bombă și lui i se pare normal!
– Păi cum sî nu mi sî parî normal, dac-am găsît-o, nu-i a me’? Băi, cînd făceam io armata, tu nici pi țava puștii nu erai! Păi io am fost soldat la altilerie, n-ai tu păr pi cap cîti proiectili n-o trecut pin mînili meli! Io nu știu ci-i aia bombî, băi? Pi mini mă faci tu terorist, cari m-o făcut cu grad di sergent ș-am stat în ’68 pi granițî la ruși, cînd cu Cehoslovacia, douî săptămîni zî șî noapti sî apăr țara? Cu mini ț-ai găsît sî vorbești tu așa? Sî-l amenținți pi tată-tu cu terorismu’, nu pi mini, băi puștiulicî!
Se aud sirenele, se vede girofarul. Lumea se dă deoparte, ca apele Mării Roșii la semnul lui Isus. Vine un camion cu jandarmi. Vine și microbuzul albastru al serei-ului. E un Mercedes cu geamuri fumurii și cu o emblemă strălucitoare ca Europa. Din el coboară patru flăcăi zdraveni, îmbrăcați în salopete negre, cu cagule pe față. Nici moșulică, nici baba lui, nu posedă actele de identitate la ei. Sînt săltați și băgați la dubă. Femeia blestemă, țipînd că cine dă de mîncare la orătăniile ei. Vor fi identificați la secție și-om vedea noi cine sînt și ce vor ei. Diseară, la știri.
Șuierul asurzitor al sirenelor se pierde în zare. Cei douăzeci de jandarmi îndepărtează mulțimea, împingînd-o ferm cu scuturile din plastic în zona de securitate. Sub supravegherea îngrijorată a șefilor, doi băieți de la Protecția Civilă, cu măști transparente și mănuși albe, manevrează cu maximum de atenție periculosul dispozitiv și-l pun într-o cutie verde căptușită cu burete.
Așa, băieți, brava vouă! Oamenii răsuflă ușurați, o iau care-ncotro, forfota tîrgului reîncepe, viața merge mai departe. Să fie liniște, să ne putem vinde șmelțurile, să bem o bere, să mîncăm un mic. Sî hii ghini. Soarele dogorăște, semn că o să plouă din nou.
România a mai scăpat de o nenorocire gata-gata să se întîmple.e, pînă și un braț de lemn mîn

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!